Despre aceasta a comunicat adjunctul ministrului Infrastructurii al Ucrainei, Mustafa Naiem, pe contul său de Facebook. Mustafa Naiem a vizitat regiunea noastră, lângă granița cu România. El a atras atenţia asupra cozilor uriașe de la Punctul de trecere Porubne, care nu poate face față unui trafic atât de mare. „Situația de la granița cu România devine din ce în ce mai critică. Odată cu începutul războiului și cu închiderea porturilor, aproape 22.000 de vehicule au trecut printr-un singur punct de control, Porubne-Siret, adică de aproape trei ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dar acest lucru nu este suficient. Punctul de control Porubne nu face față traficului de marfă: cozile de pe ambele părți ale granițelor ajung la zece – cincisprezece kilometri”, a notat oficialul.
El a menționat că s-a întâlnit cu colegii săi români și a convenit asupra unui plan de acțiune comun pentru creșterea semnificativă a capacității punctelor de control. În acest sens, Mustafa Naiem a anunțat vestea mult așteptată: „Până la sfârșitul toamnei, intenționăm să deschidem două puncte de control cu drepturi depline pentru traficul de marfă – „Diakivţi” și „Crasnoilsc”. Ambele vor funcţiona în regimul 24 x 7, pentru toate tipurile de vehicule. În următoarele săptămâni vor fi introduse măsuri temporare, care ar trebui să uşureze semnificativ fluxurile de trafic existente”, a promis Mustafa Naiem. El a adăugat că Punctul de trecere „Crasnoilsc” va fi operațional pentru mașini și vehicule de marfă goale la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august. „Diakivţi” va fi operațional pentru importul de combustibil, precum și pentru mașini și vehicule de marfă goale la începutul lunii august.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com