În contextul marcării a 20 de ani de la aderarea României la NATO și a 75 de ani de la formarea Alianței Nord-Atlantice, Consulatul General al României la Cernăuți, Consul General Irina-Loredana Stănculescu a organizat, joi, 4 aprilie, în parteneriat cu Administraţia Militară Regională Cernăuți, Consiliul Regional Cernăuți, Centrul Regional de Perfecționare din Cernăuți, Universitatea Națională „Iurii Fedkovyci” Cernăuți, organizația ,,Centrul Narațiunilor Politice ale Democrației» masa rotundă ,,Parteneriatul de securitate ucraineano-român în contextul integrării Ucrainei în NATO», comunică pagina de Facebook al instituţiei consulare date. Evenimentul a fost moderat de dl Serghei Hacman și dl Dorin Popescu. Găzduit de Universitatea Națională ,,Iurii Fedkovyci», evenimentul a prilejuit o amplă dezbatere asupra perspectivelor aderării Ucrainei, prin vocea unor experți și specialiști în domeniu din România și din Ucraina din partea unor prestigioase instituții academice, de cercetare sau organizații: Institutul Diplomatic Român, Institutul pentru Politici Globale din Kiev, ,,New Strategy Center” București, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență din București, Universitatea ,,Stefan cel Mare” din Suceava, Universitatea ,,Petre Andrei” din Iași, Asociația ,,Casa Mării Negre/Black Sea House” din Constanța. Între cuvintele de salut s-a remarcat mesajul transmis de ES domnul Dănuț- Sebastian Neculăescu, ambasador, reprezentat permanent al României la NATO. Manifestarea a fost onorată de participarea ES domnului Alexandru Victor Micula, ambasadorul României în Ucraina, căruia îi mulțumim pentru susținere, se subliniază în comunicatul Consulatului General al României la Cernăuţi.
De asemenea, sunt aduse mulţumiri tuturor participanților pentru nivelul ridicat al prezentărilor și intervențiilor și partenerilor instituționali: Administraţia Militară Regională Cernăuți, Consiliul Regional Cernăuți, Centrul Regional de Perfecționare din Cernăuți, Universitatea Națională Cernăuți, organizația ,,Centrul Narațiunilor Politice ale Democrației”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com