PATRU ORE SUB STEAUA DIVINĂ A COLINDELOR

24 12 FD 1

La Cernăuți s-a desfășurat cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului datinilor de iarnă „Florile Dalbe”, organizat de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”.

De fapt, acest frumos festival a fost inițiat chiar în primul an de activitate a Societății, dar au existat, după cum a menționat președintele ei, Vasile Bâcu, unele mici întreruperi. Aidoma colindătorilor, care aduc vestea Nașterii Domnului din casă în casă, promotorii Festivalului „Florile Dalbe” i-au încurajat pe românii din raioanele regiunii să aducă în scenă colindele și cântecele de stea, urăturile și piesele teatrului popular, într-un cuvânt – tradiția străbună. Astfel au apărut festivaluri de colinde la Herța și Hliboca, la Storojineț și Noua Suliță, iar în ultimul timp – în comunitățile teritoriale românești.

Vestea minunată a Nașterii Domnului renaște  în sufletul omului creștin, veste care tinde să triumfe în această lume zbuciumată și stresată, pe care forțele răului caută să o atragă într-o nouă conflagrație mondială. De aceea, mesajul de pace al Colindei devine și mai profund. Imediat după minutul de reculegere întru cinstirea memoriei apărătorilor care și-au dat viața pe front pentru viitorul pașnic al nostru, Ansamblul de copii „Urmașii lui Ștefan” din Mahala, căruia i s-a oferit onoarea de a deschide festivalul, ne-a amintit prin cântarea lor marele adevăr – „Crăciunul e în inima ta”, adică în inima fiecăruia. El este însuși credința cea adevărată: sinceră, fierbinte, curată și înălțătoare.

24 12 FD 2

Un mesaj de salut a adresat participanților și publicului din sală președintele Societății „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu. El a numit sponsorii, din regiune și din România, care și-au adus contribuția la buna desfășurare a festivalului, accentuând că este un eveniment de caritate, iar banii colectați vor fi distribuiți unor copii defavorizați. Vasile Bâcu a amintit că în rolul de sponsor este și Direcția Cultură din cadrul Administrației Militare Regionale (șefă Olena Bodnar), care a repartizat o anumită sumă pentru cadourile oferite participanților la festival și pentru editarea unui număr al ziarului Societății „Plai Românesc”. De asemenea, Vasile Bâcu a  ținut să le mulțumească pentru ajutor colegilor de echipă – vicepreședinților Nicolae Șapcă și Gheorghe Ungureanu, membrului prezidiului Gheorghe Bodnariuc. Cuvinte de mulțumire au răsunat de pe scenă și la adresa  întreprinzătorului Volodymyr Ievdoșciak, care confecționează brazi artificiali bicolori, o parte dintre ei fiind trimiși apărătorilor noștri de pe linia frontului. Pentru Festivalul românilor „Florile Dalbe” întreprinzătorul cernăuțean a propus un brad tricolor.

A dat o înaltă apreciere acestei tradiții frumoase Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, numindu-i pe participanții la festival „purtători de valori naţionale pentru că duc mai departe tot ce avem mai scump – tradiţia, folclorul românesc, limba română”.

24 12 FD 3

Moderatorii festivalului, Marinela Cârciu și Cătălin Șcerbaniuc, au invitat rând pe rând în scenă colective artistice și interpreți, care au colindat și au cântat timp de patru ore, în loc de două ore cât era prevăzut inițial.

Elevii de la Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun” sunt participanți permanenți ai Festivalului „Florile Dalbe”, amintindu-ne că una din primele ediții ale lui a avut loc anume în localul noii școli românești din centrul Cernăuțiului, deschise în 1991. La ediția actuală a participat Ansamblul „Melodia”  împreună cu solista  Sabrina Jar, care a interpretat cunoscuta colindă „Deschide ușa, creștine”. Și-au anunțat prezența și alte două școli românești din centrul regional – de la Gimnaziul nr.1 „Vector” de la Horecea și de la Gimnaziul nr.2 de la Roșa Stâncă. Elevii horeceni au cântat refrenul unei frumoasei colinde, interpretate de profesoara lor de muzică, Delia Rusnac: „Colindă, colindă,/ Nu-i nimeni să aprindă/ O lampă la grindă/ Și-o flacără în tindă…”. Delia Rusnac a mai apărut în scenă în duet cu colega sa, profesoara de muzică Iana Boiciuc, dăruindu-le spectatorilor încă o colindă minunată. Iar elevii de la Gimnaziul nr.2, îndrumați de neobosita profesoară de română, Valentina Marașciuc, au interpretat un cântec de stea.

Pentru a diversifica genurile, au intrat în scenă „Căluții” de la Costiceni. Putem considera un debut reușit al lor la Festivalul „Florile dalbe”. De la Crasna, de la munte, renumită în toată lumea prim „Malanca” sa, au venit „Vestitorii Bucuriei”, un colectiv artistic al elevilor din clasele primare, îndrumați de profesoara Angela Ursachi, și ei cu o colindă. S-au întrecut cu ei elevii de la Liceul din Iordănești, conduși de Zoe Lutic, precum și promotorii tradiției de Crăciun de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu. Solista Cristina Misichevici a cântat o colindă, acompaniată la acordeon de profesoara Elena Tovarnițchi.

Ca de obicei, au evoluat la nivel înalt membrii Ansamblului model „Izvoraș” de la Ropcea, condus de Victoria Costinean, lucrător emerit al culturii din Ucraina. Același lucru se poate spune și despre Ansamblul „Tălăncuța”, îndrumat de Veronica Rusu. Recent acest colectiv a câștigat un premiu prestigios la un festival internațional de la Chișinău. Și-a scos în scenă „speranțele” și tânăra profesoară Elena Toma. Este vorba de Ansamblul „Speranța” de la Liceul „Liderul” ce poartă numele lui Ion Neculce din Boian, colectiv care apare tot mai des pe scena regională.

24 12 FD 4 a

S-a bucurat de mare succes elevul de la Liceul din Voloca, Dumitru Paulencu. Și el a înregistrat în acest an care se călătorește o performanță deosebită – a devenit deținătorul Marelui premiu la Concursul internațional de la Chișinău „Micul prinț”. El a interpretat la chitară un colind mai rar întâlnit. După ce Dumitru a coborât de pe scenă în aplauzele spectatorilor, tatăl său, părintele Pavel, mi-a explicat că acest colind a fost alcătuit de mamele și soțiile ale căror fii și soți au căzut prizonieri în Primul Război Mondial. „El are un ecou puternic și în zilele noastre, când țara trece printr-un război atât de crunt. De aceea, mesajele colindelor noastre, mesajele Crăciunului sunt mesaje de pace, de bună înțelegere între popoare”, a accentuat părintele Pavel Paulencu.

Cu un colind din Valea Prutului s-a prezentat Grupul etnofolcloric „Țărăncuța” din Marșinți, condus de meșterița și poeta populară, Sofia Roșca. Doamna Sofia le-a atras în acest grup pe fiica Irina și pe nepoțica Anastasia.  Potrivit spuselor ei, în toiul Sărbătorilor de iarnă „Țărăncuța”, va susține un concert de caritate la Marșinți.

Au bucurat publicul nu noi creații solistele Natalia Camelia Proțiuc și Ala Caștelean. Noi creații au răsunat și în interpretarea Corului „Dragoș Vodă”, dirijat de Luminița Demianic. Echipa de la Pătrăuții de Jos a înscenat „Brâncovenii”. „Această piesă este foarte populară prin părțile noastre, afirmă Natalia Balan, conducătoare artistică la Casa de cultură din localitate. Am pregătit-o de cu toamnă. La fel și costumația. Păcat că am ieșit în scenă spre finalul festivalului, când în sală s-au mai rărit rândurile spectatorilor”.

Invitați speciali ai festivalului au fost Lilia Holomeniuc-Gherman, Artistă emerită a Ucrainei, care a interpretat pentru prima dată într-un spectacol folcloric câteva piese de Crăciun din muzica clasică,  Iaroslav Ucraineț, solist la Filarmonica Regională din Cernăuți, cu un cântec de Crăciun pentru ostașii noștri din tranșee, și interpreta Elisa Hechelciuc din județul Suceava. „Am participat la Festivalul „Florile Dalbe” cu 14 ani în urmă și mă bucur foarte mult de noua întâlnire cu publicul nord bucovinean. De fapt, m-a îndemnat să vin la Cernăuți directorul revistei „Dulce Bucovină”, Ioan Ițco. Mă bucur că păstrați tradițiile strămoșești, datinile noastre frumoase. Vă aduc și un mesaj de Crăciun de la copământeanul vostru, Grigore Gherman, cunoscut interpret de folclor în România și în întregul spațiu spiritual românesc. Doresc pace în Ucraina și în întreaga lume”.

În finalul festivalului au evoluat Orchestra „Dinastia” din Ceahor, demonstrând că și acolo este păstrată și cinstită tradiția românească, și Ansamblul de dansuri „Miorița” din Boian, condus de Maria Basaraba.

Festivalul „Florile Dalbe” a fost transmis în direct pe site-ul „Gazetei de Herța”. Imprimările video au fost asigurate de Valentin Penteleiciuc și de Dumitru Storoj.

24 12 FD 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий