Pentru mântuirea sufletului şi pace în lume

Screenshot_1

Zilele trecute, un grup de pelerini din satul Pătrăuţii de Jos, raionul Storojineţ, însoţiţi de două profesoare de la Liceul din Carapciu, am întreprins un pelerinaj de suflet pe la unele mănăstiri din România.

Primul popas l-am făcut ca întotdeauna la sfânta Mănăstire Putna unde am fost cazaţi cu multă amabilitate ca întotdeauna. Tot aici am participat şi la slujba de dimineaţă, am făcut o scurtă vizită la muzeul mănăstirii, unde am lăsat pentru biblioteca mănăstirii un set de ziare cu materiale des-pre Mănăstire şi Sfântul Ştefan cel Mare ce au fost publicate în ziarele din regiunea Cernăuţi. Am reuşit să vizităm şi Mănăstirea Sihăstria Putnei. De la izvorul celor trei sfinţi Sila, Natan şi Paisie am luat apă tămăduitoare.

A doua zi am plecat spre mă­năstirile din zona Botoşanilor. Am vizitat, ne-am închinat, am asistat la slujbe, ne-am rugat pentru sănătate, pentru cei dragi din familie, pentru pace în Ucraina. Am vizitat Mănăstirile Agafton, Zosin, Coşula, Sihăstria Voronei, Vorona, Sfântul Nicolae Domnesc din Popăuţi, Gorovei. Peste tot am ascultat relatările călugărilor şi măicuţelor despre cutare sau cutare mănăstire, de cine a fost ctitorită, când, în ce împrejurări, când se sărbătoreşte hramul mănăstirii etc. La mănăstirea Coşula am vizitat şi muzeul unde am ascultat relatări interesante.

Am rămas plăcut impresionaţi de cele văzute şi auzite cu speranţa de a reveni cândva pe la aceste mănăstiri. La întoarcere am mai vizitat şi schitul Acoperământul Maicii Domnului aflat doar la 7 km de orăşelul Şiret. Cu impresii de neuitat, cu multă satisfacţie sufletească, cu credinţă şi speranţă ne-am reîntors acasă. Asemenea pelerinaje ne ajută mult în viaţă, ne fac mai buni, mai înţelegători, mai răbdători, ne dau speranţa că pacea va dăinui şi în Ucraina, dar şi în întreaga lume.

Eleonora Schipor

profesoară

Добавить комментарий