La 26 iulie 1324 Basarab I, voievodul Ţării Româneşti (1310-1352), este numit într-un act emis de Cancelaria maghiara, „Bazarab, woyvodam nostrum Transalpinum” („voievodul nostru transalpin”). Basarab I (numit în documentele medievale de asemenea Ivanco Basarab, Bassaraba și Bazarad), supranumit în epoca modernă Basarab Întemeietorul, este considerat fondatorul Țării Românești. A domnit între anii 1310 – 1352. Basarab a acceptat suzeranitatea regelui Ungariei, fiind recunoscut stăpânitor efectiv al Banatului de Severin. Mai târziu, Basarab se pare că a rupt relațiile sale cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasal. Aceasta a cauzat tensionarea bruscă a relațiilor bilaterale. Un document emis de rege la 18 iunie 1325 îl numește pe voievodul muntean „Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare”.
La 26 iulie 1476 a avut loc Bătălia de la Valea Albă (Războieni), eveniment important din istoria Moldovei medievale. Oastea moldavă sub conducerea lui Ștefan cel Mare a ieșit aici să-și apere moșia în fața armatei invadatoare, numeric superioare, a Imperiului Otoman, în frunte cu sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.
Domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, dispunea de „Oastea Mică”, compusă din cetele de pe moșiile boierilor și cetele de târgoveți, o oaste preponderent călare și relativ bine înarmată, cu un efectiv de 12-15.000 de oameni, și de „Oastea Mare”, formată din oastea mică și din cetele de răzeși, care nu erau la fel de bine înarmați, dar care putea ajunge până la 40-50.000 de luptători.
La cererea sultanului Mehmed al II-lea, în primăvara aceluiași an, Moldova este invadată de cetele tătărești, cu un efectiv de 15 mii de ostași, ca apoi acestea să se alăture oastei otomane. Ștefan cel Mare a fost impus să lupte mai întâi împotriva tătarilor, cu întreaga sa oaste. Tătarii au fost învinși lângă localitatea Ștefănești de pe malul Prutului și Ștefan cel Mare scapă de un adversar extrem de incomod prin mobilitatea sa. Însă domnitorul moldovean este nevoit să elibereze din oastea sa mari cete de răzeși, care cereau să fie lăsați la vetrele lor pentru a vedea urmările invaziei tătărești. Astfel, lui Ștefan cel Mare i-a rămas la dispoziție doar oastea mică, de aproximativ 12-15.000 de oameni, la care se adăugau cetele de răzeși din nordul Moldovei, ale căror gospodării rămăseseră neatinse de tătari. Cu această oaste Ștefan a hărțuit oastea otomană, atacând cetele de cavalerie ușoară turcești, care asigurau prin jaf aprovizionarea armatei otomane cu nutreț și hrană.
Bătălia de la Valea Albă a fost începută de Ștefan cel Mare în jurul orei 3 după amiaza, când o parte din cavaleria moldovenească (aproape 4.000 de oameni) a atacat tabăra musulmană. Iar un alt corp de oaste de aproximativ 1.000 de oameni a fost ascuns în pădure, având misiunea de a-i ataca din flanc pe turci.
Mehmed Cuceritorul, dorind să rezolve într-o singură bătălie decisivă soarta campaniei, ordonă riposta împotriva moldovenilor. Cei 4.000 de călăreți moldoveni sunt atacați și aceștia se retrag către Valea Pârâului Alb, vale ce fusese întărită cu trunchiuri de copaci, căruțe și tunuri pentru asigurarea unei protecții mai bune a celor care urmau să se apere aici. Călăreții moldoveni se retrag urmăriți de cetele de achingii din Rumelia și Anatolia, iar turcii sunt prinși în focul încrucișat al tunurilor moldovenești și al trupelor de arcași moldoveni. La această ambuscadă se adaugă și atacul din flanc și din spate al celor 1.000 de călăreți lăsați de Ștefan în pâlcul de pădure. Această acțiune a dus la decimarea și dezorganizarea totală a cavaleriei ușoare turcești.
Pentru a reechilibra lupta, sultanul a ordonat trupei de infanterie de elită de care dispunea să atace pozițiile moldovene, dar aceștia, după aproape o oră petrecută sub tirul artileriei și arcașilor moldoveni, dau semne că se retrag. Atunci Mehmed a decis să se avânte personal în luptă alături de garda sa. Exemplul său a ridicat moralul ienicerilor și un al treilea val de atac s-a revărsat spre pozițiile moldovene. Apărarea moldoveană este străpunsă aproape de lăsarea serii. Ștefan a lăsat pe poziție un mic contingent din Oastea Mică ce avea rolul de a întârzia o eventuală angajare a cavaleriei turcești în urmărirea trupelor sale și la adăpostul întunericului se retrage.
Armata moldoveană a fost învinsă, dar pierderile au fost foarte mari de ambele părți. Dacă turcii au pierdut aproape 30.000 de oameni, Ștefan a pierdut 11 boieri din Sfatul țării, iar aproape 1.000 de oameni, care au acoperit retragerea moldovenilor, au fost făcuți prizonieri. Cronicarii vremii au menționat că tot câmpul de luptă a fost acoperit de oasele celor căzuți, ceea ce reprezintă probabil o sursă a toponimului Valea Albă.
Pentru turci, această victorie n-avea să fie prea deosebită de o înfrângere rușinoasă. Ei se aflau, în număr mare, pe un teritoriu ostil, cu serioase dificultăți în aprovizionarea cu hrană pentru trupe și nutrețuri pentru cai. Ba mai intraseră și molimele între ei, mai ales ciuma.
La 26 iulie 1856 s-a născut George Bernard Shaw, dramaturg și eseist englez, laureat al Premiului Nobel. George Bernard Shaw (1856-1950) este considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic. În opoziție cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeștri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor și satiră, creând situații care uimesc la început prin caracterul lor neobișnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conțin, în fond, conflicte din viața reală, redate de autor cu multă finețe. Shaw smulge măștile, dezvăluind contradicțiile flagrante ale vieții. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă și rezolvată nu prin acțiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viața societății. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.
La 26 iulie 1937, în satul Colonița, Basarabia, s-a născut Gheorghe Ghimpu, revoluţionar, profesor și fondatorul mișcării de eliberare naționale românești din RSS. Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Gheorghe Ghimpu (1937- 2000) a fost membru al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990). A fost deținut politic în perioada sovietică pentru convingerile sale și participarea la fondarea Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (1972). Gheorghe Ghimpu și-a trăit clipa de fericire la 27 aprilie 1990, fiind primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente Președinția Republicii Moldova.
La 26 iulie 1939, în satul Mălineşti din actuala regiune Cernăuţi s-a născut poetul român Cezar Baltag. Tatăl său a fost preot în acest sat în perioada interbelică şi în anii 40 s-a refugiat cu familia în România. Din cauză că tatăl său a fost preot, poetul Cezar Baltag a avut de suferit din partea regimului comunist. Cezar Baltag (1939-1997) este autorul volumelor de versuri „Madona din dud” şi „Şah orb”, apreciate în mod deosebit de critica literară.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com