Personalităţile zilei: 29 ianuarie

29 01 2022 IST 1

La 29 ianuarie  1430 a decedat Andrei Rubliov sau Sfântul Andrei Iconograful. Andrei Rubliov (1360-1430) a fost un călugăr și pictor de icoane rus din secolul al XV-lea. A fost   canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, iar sărbătoarea sa a fost fixată pe 29 ianuarie şi 4 iulie. Andrei Rubliov a fost cel mai mare pictor rus de icoane și de fresce din Evul Mediu.   Împreună cu Teofan Grecul este autorul iconostasului Bunavestire de la Moscova şi a altor iconostase. Dar icoana sa cea mai cunoscută, care se pare că atinge perfecțiunea, larg difuzată prin copii în zilele noastre, este Icoana Sfintei Treimi, realizată în anul 1410. Reluând o temă clasică a iconografiei bizantine, ospitalitatea lui Avraam, Andrei Rubliov a fost primul iconar care a făcut să dispară din cadrul icoanei personajele Avraam şi Sarra, concentrând atenția privitorului spre cei trei îngeri așezați lângă stejarul Mamvri, ilustrare a armoniei trinitare. Icoana a fost destinată lavrei Sfintei Treimi – Sfântul Serghei de la Serghiev Posad.  Viața lui Rubliov nu o putem urmări decât prin operele sale. Chiar data morții sale implică un semn de întrebare. Andrei Rubliov n-a fost decât un instrument al lui Dumnezeu, mâna Duhului Sfânt, așa cum sunt toți marii pictori de icoane.

La 29 ianuarie 1837 a decedat Aleksandr Puşkin.  Aleksandr Sergheevici Pușkin (1799-1837) a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira – asociate cu literatura rusă și influențând puternic scriitorii ruși care i-au urmat. Între cele mai importante lucrări ale sale se număra romanul „Boris Godunov”, „Dama de pică” şi romanul în versuri „Evgheni Oneghin”, precum  şi o colecţie de poeme care au încântat generaţiile următoare. În dimineaţa zilei din 27 ianuarie 1837 Puşkin  a fost provocat la duel de Georges d’Anthes, pentru că i-ar fi  curtat soţia, Natalia Gonciarova. Poetul a fost grav rănit în duel şi a murit în ziua de 29 ianuarie.

29 01 2022 IST 2

La 29 ianuarie 1837 s-a născut Anton Kobyleanski, literat, medic şi inventator ucrainean. Anton (Antin) Kobyleanski a  călătorit mult prin Europa şi America. A inventat o cameră pentru tratarea respiraţiei, o maşină de zbor. A scris poezii şi articole publicistice. A locuit o perioadă la Cernăuţi şi a descoperit talentul lui Iuri Fedkovyci, pe care l-a îndrumat să scrie în limba ucraineană. În autobiografia sa Iuri Fedkovyci recunoaşte: „În limba rusă (adică ucraineană) m-am învăţat să scriu în 1859 la Cernăuţi, de la Antin Kobyleanski”.

29 01 2022 IST 3

În ziua de 29 ianuarie a anului 1874  a murit Eudoxiu Hurmuzachi, om politic, istoric și patriot român, luptător pentru drepturile românilor bucovineni din Imperiul Habsburgic.  Eudoxiu baron de Hurmuzachi a fost ales în 1861  membru în dieta Bucovinei. La 20 februarie 1873 a primit titlul de baron de la împăratul austriac Francisc Iosif I pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei. În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, Eudoxiu Hurmuzachi  a luptat mereu pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind împreună cu frații săi una dintre figurile importante ale renaşterii naţionale româneşti.   Pentru această atitudine, compatrioții săi de ieri și de astăzi au fost și sunt foarte recunoscători. Deja în 1860, drept recunoștință, oamenii din Câmpulung i-au ridicat o movilă de piatră, numind-o „Movila lui Hurmuzachi”. Iar la Cernăuţi activează Centrul Cultural Român, care îi poartă numele.

29 01 2022 IST 4

La 29 ianuarie 1886,  germanul Karl Friederich Benz (1844-1929) a primit  brevetul pentru fabricarea primului automobil  din lume, alimentat cu benzină. Cu această ocazie în prezent este marcată Ziua invenţiei automobilului.  Karl Friedrich Michael Benz a fost un inginer german, care a inventat automobilul, fiind un pionier al automobilismului. Primul automobil construit de el se numea Benz Patent Motorwagen, construit în 1885. Motorul, care avea instalație de răcire cu apă, era conectat la roți prin curele și lanțuri de bicicletă. În 1888 soția lui, Bertha, a folosit mașina într-o călătorie de 100 kilometri pentru a-și vizita rudele.

29 01 2022 IST 6

 (V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий