Personalităţile zilei: 3 ianuarie

3 01 2022 IST 1

La 3 ianuarie anul 106 î.e.n. s-a născut  filosoful şi oratorul roman Marcus Tullius Cicero. Marcus Tullius Cicero a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal – homo universalis. Cicero a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin. Printre lucrările sale cele mai importante se numără 58 de discursuri, lucrări retorice (fiind considerat unul dintre fondatorii oratoriei antice), tratate şi opere filosofice ca  „Despre natura zeilor” şi  „Despre supremul bine şi supremul rău”.

În ziua de 3 ianuarie 1956 scriitorul român Nicolae Balotă a fost arestat sub acuzaţia de a fi redactat şi multiplicat manifeste anticomuniste şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti (la data de 5 octombrie 1956) la 7 ani de închisoare corecţională. Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj – d. 20 august 2014, Nice, Franţa) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român. Prima oară a fost arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist. Urmează 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi ani de domiciliu obligatoriu la Lățești. Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. După eliberare este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. În 1979 devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit în Franța, în 1981, predă literatura comparată la Universitatea „François Rabelais” din Tours și la Universitatea din Le Mans. Concomitent, lucrează și la Radio „Europa Liberă”.  Solicită și obține în 1987 azil politic în Franța. În 1990, devine cetățean francez. A revenit periodic în România, susținând cursuri de literatură comparată în calitate de profesor invitat la universitățile din Cluj și București. În 2003 Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj i-a conferit titlul de Doctor honoris causa. În ultimii ani ai vieţii a trăit la Nisa, în Franţa.

3 01 2022 IST 2

La 3 ianuarie 2013 a decedat in Bucureşti Sergiu Florin Nicolaescu, regizor scenarist și actor român și, după 1989, politician român. Sergiu Florin Nicolaescu (1930-2013) a participat activ la Revoluţia anticomunistă din 1989 şi a fost parlamentar, membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură. Sergiu Florin Nicolaescu este considerat cel mai prolific și mai popular regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori in România).

3 01 2022 IST 3

La 3 ianuarie în lume este comemorată cneaghina Olga.  Sfânta Olga (născută între anii 890-925 la Pskov – decedată în 969 la Kiev) a fost regent al Rusiei Kievene în locul fiului ei Sviatoslav din 945 până în 960. Este cunoscută pentru eliminarea drevlenilor, tribul care i-a ucis soţul Igor din Kiev. Cu toate că nepotul ei, Volodymyr, a convertit întreaga naţiune la creştinism, datorită eforturilor sale de a răspândi creştinismul în Rusia Kieveană, Olga este venerată ca sfântă în Biserica Ortodoxă cu epitetul „Întocmai cu Apostolii”.

3 01 2022 IST 4

(V.K)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий