La 31 iulie 1877, Principele Carol a primit telegrama, în care se relata că rușii au suferit o înfrângere completă la Plevna, Bulgaria, în cadrul Războiului ruso-turc din 1877-1878. O parte din trupele rusești intrase în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însăși țarul Alexandru al II-lea era gata să se retragă peste Dunăre. În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusiei scria: „Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”. Principele Carol a tărăgănat venirea Armatei Române până în momentul în care Marele Duce Nicolae al Rusiei nu va solicita exact ajutor militar românesc pentru Plevna. Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.
Bătălia de la Plevna (30 august-28 noiembrie 1877) a fost o confruntare decisivă între armatele româno-ruse şi cele turceşti, în urma căreia România şi-a proclamat independenţa. Războiul ruso-turc din 1877-1878 a pornit din dorinţa Rusiei de a-şi recupera teritoriile pierdute în urma Războiului Crimeii, însă acesta s-a transformat într-un război de eliberare a popoarelor din Peninsula Balcanică de sub ocupația otomană. Astfel, în urma acestui război, România, Serbia şi Muntenegru şi-au proclamat independenţa faţă de Imperiul Otoman, iar statul bulgar a fost reînfiinţat, căpătând numele de Principatul Bulgariei.
Bătălia de la Plevna este considerată drept o confruntare decisivă ce a dus la înfrângerea turcilor, deoarece a permis armatei ruseşti să înainteze spre Constantinopol şi să oblige practic Imperiul Otoman să ceară un armistiţiu. Participarea Armatei Române în acest război dintre turci şi ruşi a fost una foarte importantă, pentru că în tratatul de pace, pe lângă altele, a fost recunoscută şi independenţa României.
Armata Română a trecut Dunărea cu 43.414 soldaţi, 7.170 de cai şi 110 de tunuri, alăturându-se în apropiere de Plevna celor 52.000 de soldaţi ruşi. Turcii aveau şi undeva la 40.000 de soldaţi şi peste 100 de tunuri. Cea de-a treia bătălie dată pentru cucerirea Plevnei a fost condusă de domnitorul Carol I. Atacul prevedea un bombardament susţinut pe durata a mai multor zile a Cetăţii Plevna, începând cu data de 26 august/7 septembrie 1877. După patru zile în care Plevna a fost bombardată, domnitorul Carol I şi arhiducele Nicolae au luat decizia de a declanşa un atac general asupra cetăţii. În dimineaţa zilei de 30 august/11 septembrie 1877, Cetatea Plevna a fost ţinta unui bombardament susţinut, bombardament ce a coincis cu pornirea la atac a coloanelor de infanterie română, care nu puteau fi văzute din cauza ceţii dense. După patru atacuri ale armatelor româno-ruse, s-a reuşit doar cucerirea redutei Griviţa 1. Au urmat apoi mai multe lupte între cele două părţi, însă la o lună distanţă, la data de 19/31 octombrie 1877, s-a reuşit încercuirea completă a Plevnei. Astfel, trupele otomane au încercat să iasă din încercuire, însă fără succes. Cucerirea Plevnei a deschis drumul armatei ruse către Constantinopol, iar după ce au fost cucerite oraşele Adrianopol şi Filipopol, Turcia a fost practic obligată să capituleze la data de 23 ianuarie/4 februarie 1878. România a avut o contribuţie importantă în victoria obţinută de ruşi în faţa turcilor, lucru recunoscut şi de arhiducele Nicolae. „Rezultatele strălucite care s-au dobândit la Plevna sunt datorate în mare parte cooperațiunii bravei armate române, precum şi imboldului pe care trupele aliate îl primea de la comandantul lor imediat, la care au admirat activitatea, curajul şi devotamentul la datoria sa de oştean”, arăta marele duce Nicolae într-un ordin de zi.
La 31 iulie 1886 a încetat din viaţă marele pianist şi compozitor maghiar, Franz Liszt. Franz Liszt sau Liszt Ferenc (1811-1886) a fost şi unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor. Călătoriile lui Liszt în Europa central-răsăriteană, în anii care au precedat revoluțiile de la 1848 constituie, se poate spune, pagini de istorie muzicală și, în același timp, politică. Turneul pe care l-a întreprins în spațiul românesc, unde a ascultat și asimilat muzica la care se referea pianistul moldo-american, a început la Timișoara, în noiembrie 1846 și s-a încheiat la Iași, în ianuarie 1847. Avea să revină la Iași, în mai, după un periplu prin Ucraina și două săptămâni petrecute la Cernăuți, iar apoi să plece la Constantinopol, după o escală forțată, în carantină, la Galați.
La 31 iulie 1914 s-a născut actorul francez de origine spaniola, Louis de Funès (Louis Germain David de Funès de Galarza). Louis de Funès (1914-1983), într-un sondaj de opinie din 1968, a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria „Jandarmul din Saint-Tropez”, sunt bazate pe gaguri vizuale, deşi de Funès putea interpreta şi roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele şi expresiile faciale exagerate.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com