Poetul-martir Ilie Motrescu omagiat în Crasna lui natală

14 08 2021 LC SCHIPOR 1

Suita de manifestări omagiale dedicate împlinirii a 80 de ani de la nașterea poetului-martir, Ilie Motrescu, a avut loc recent în Crasna lui natală.

Reamintim cititorilor noștri că a debutat acum o lună și ceva la București, prin expoziția și vernisajul ce a avut loc la Muzeul Literaturii Române. A continuat chiar în ziua sfântului Proroc Ilie, pe stil vechi, la Pătrăuții de Jos, unde, de asemenea, l-am omagiat la Căminul cultural din localitate.

Începutul lunii lui Gustar  a devenit remarcabil pentru Liceul din Crasna care a găzduit noua expoziție, ce sperăm se va transforma în muzeu, dedicată celor 80 de ani ai poetului crăsnean. Expoziția a fost adusă,  după închiderea ei de la București, de inițiatorul și moderatorul ei, domnul Laurențiu Dragomir, directorul App Protecția Patrimoniului din București.

Într-o sală mare a liceului, situată la etajul doi, a fost amenajată noua expoziție, care în mod oficial a fost deschisă zilele acestea. La pregătirea și amenajarea viitoarei camere muzeu și-au adus contribuția domnul Laurențiu Dragomir, conducerea liceului din Crasna, în special efortului depus de neostenita secretară a acestei instituții de învățământ Mariana David, ajutată și susținută de doamna directoare Larisa Bruja, de alți pedagogi.

La deschiderea oficială au sosit oaspeți de la Consulatul General al României la Cernăuți, în persoana domnului Dan Constantin, Ministru Plenipotențiar, rudele poetului, pedagogii de la liceu, moderatorul și inițiatorul acestui eveniment Laurențiu Dragomir. Vorbitorii au accentuat importanța evenimentului în cauză, păstrarea memoriei poetului, care s-a jertfit pe altarul neamului nostru. Din partea rudelor poetului au luat cuvântul nepotul acestuia Vasile Popescu, fiul regretatei doamne profesoare Maria Motrescu-Popescu, și strănepotul Vasile Barbuța. Alți doi strănepoți de ai lui Ilie Motresu, în frumoase haine naționale au recitat câteva poezii din volumul „Hora vieții” și au interpretat la vioară și trompetă o suită de melodii. Au mai fost prezenți și alte nepoate și nepoți, strănepoți de ai poetului.

Personal, ca autore a 4 cărți despre poet și îngrijitoare de ediție a altor 3 cărți de ale poetului, dar și a sutelor de articole ce le-am publicat începând din anul 2000 și până în prezent,  despre viața și destinul unuia dintre cei mai de vază poeți din perioada postbelică, m-am referit pe scurt la aceste publicații. Am menționat faptul că în colaborare cu poeta și traducătoarea ucraineană Maria Gulei din Banila pe Siret, cea care a tradus versurile din volumul de debut al poetului „Cântarea Carpaților” în variantă ucraineană, iar eu am publicat cartea  respectivă, pentru ca ucrainenii să cunoască ce versuri frumoase a poetului pe atunci începător Ilie Motrescu, au fost scrise și publicate. Am promis că voi dona din arhiva mea personală, o parte din cele publicate de mine, pe parcursul acestor 20 de ani, de când scriu despre poet, opera și valoarea scrierilor sale,  ce se află în diferite ziare, reviste, broșuri, culegeri comune, almanahuri etc. viitorului muzeu. Ceea ce s-a scris despre Ilie Motrescu și va fi publicat și de acum încolo, merită a fi păstrate și expuse vizitatorilor noii camere muzeu ce,  sperăm se va păstra,  ca și amintirea consăteanului ce a iubit atât de mult baștina sa de la poalele Carpaților. Nu în zadar scria atât de frumos despre munții aceștia falnici ce străjuiesc meleagurile noastre, de aici de pe Valea Siretului. … Sub muntele acesta Ștefan doarme… sub muntele acesta neamul meu, răsare-ntre Pământ și Dumnezeu…

14 08 2021 LC SCHIPOR 2

Am vizitat şi casa părintească a poetului,  întâlnind pe drum niște oi blânde, ce încă odată în plus ne-au dovedit că ne aflam într-o localitate de munte. Ne-a impresionat casa veche, dar bine îngrijită de mâinile pricepute ale gospodarului, ajutat de soție și cei 4 copii ai lor, trei feciori și o fată, acum toți mari, și toți purtând numele bunicilor, iar cel mai mic al unchiului Ilie. Domnul  Vasile Popescu ne-a arătat manuscrisele unchiului său, mai multe fotografii, atât de ale poetului, cât și câteva inedite din anii de demult. Am discutat  despre Ilie Motrescu și aici, or, el ne-a adunat și ne-a adus în acea zi la Crasna, din diferite părți: București, Cernăuți, Pătrăuții de Jos, diferite cătune ale celei mai mari localități românești din Nordul Bucovinei.

Eleonora SCHIPOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий