În zilele de 26-28 august 2014, în oraşul Edineţ din Republica Moldova a avut loc Gala Laureaţilor celei de-a VII-a ediţii a Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Literară ,,Titel Constantinescu’’.
În ziua de 27 august, pe podiumul de onoare al Festivalului, instalat în centrul oraşului Edineţ, au urcat cei 12 laureaţi ai Festivalului-Concurs pentru a primi volumele lor de proză, poezie, publicistică, eseuri, teatru, istorie şi critică literară, traduceri, proaspăt editate, manuscrisele cărora au fost declarate învingătoare în urma jurizării celor peste o mie de autori intraţi în concursul anunţat în a doua jumătate a anului trecut de Editura Rafet şi de Asociaţia “Renaşterea râmniceană” din Râmnicu Sărat.
Marele Premiu “Titel Constantinescu” al Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Literară la poezie a fost înmânat scriitorului cernăuţean Vasile Tărâţeanu de către istoricul şi criticul literar Emil Lungeanu, membru al comitetului de conducere a filialei din Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România, preşedintele juriului, şi de preşedintele de onoare al Festivalului, poetul ieşean, octogenarul Horia Zilieru.
Celelalte premii, purtând numele unor scriitori români şi mari oameni de cultură, au fost înmânate scriitorilor Adrian Botez, Constantin Codrescu, Eliza Roha, Geo Galetaru, George Călin, Ion Popescu-Brădiceni, Valentina Becart, Costel Bunoaică, Alexandru Şchendrea şi traducătorului Petru Dincă pentru traducerea unui volum de “Versuri alese” din celebrul poet francez Guillaume Apollinaire.
La organizarea acestui eveniment editorial, realizat de Editura Rafet şi de Asocaţia “Renaşterea râmniceană” din Râmnicu Sărat, transformat într-un act de cultură de amploare şi-au dat concursul Primăriile şi Consiliile locale ale oraşelor înfrăţite Edineţ şi Râmnicu Sărat, Centrul Cultural “Florica Cristoforeanu” şi Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – Filiala “Grigore Vieru” din Râmnicu Sărat.
În cadrul Festivalului-Concurs în afară de lansarea propriu-zisă a cărţilor selectate în anonimat de membrii juriului, apărute la Editura Rafet au fost dezvelite trei busturi: „Mihai Eminescu’’ – la Liceul ,,Mihai Eminescu”, „Pan Halippa” – la Liceul Teoretic ,,Pan Halippa’’ şi „Dumitru Fusu” – în comuna Parcova, raionul Edineţ.
La Festival au participat peste 50 de scriitori din diverse judeţe ale României şi din Republica Moldova.
(Cor. nostru)
În fotografie: noua carte de poezie „Şi de o fi să mor” a poetului cernăuţean Vasile Tărâţeanu.