Premiu teatral prestigios pentru interpretul Dumitru Todoriuc

maxresdefault

Solistul Grupului „Aviator”, Dumitru Todoriuc, a devenit deținătorul mențiunii „Cel mai bun regizor al spectacolului pentru copii al anului”.

Născut la Cernăuți într-o familie mixtă și numit așa în cinstea bunelului său de la Ropcea, Dumitru Todoriuc a absolvit Conservatorul din Kiev și, bucurându-se de laurii slavei și popularității împreună cu ceilalți membri ai Grupului „Aviator”, s-a decis să însușească și profesia de regizor. Bucovineanul nostru este preocupat serios de teatru – și ca actor, și ca regizor. Opera-basm „Regele Drozdoborod”, regizată de el, a fost considerată cel mai bun spectacol pentru copii după versiunea Premiului „Kuivska Pektorali”. Ceremonia înmânării premiului a avut loc în data de 25 martie.

„Punerea în scenă a spectacolelor pentru copii cere o responsabilitate deosebită, a accentuat regizorul Dumitru Todoriuc. Sunt mândru de faptul că întreaga noastră echipă a reușit să transforme acest spectacol într-un adevărat diamant. Spectacolul decurge în ritmul acceptat de copiii de astăzi. Este nu numai victoria mea, ci și a Teatrului municipal de operă și balet din Kiev”.

Premiul teatral „Kyivska Pektorali” a fost inițiat în 1992. El reprezintă o statuetă în forma unei podoabe regale a sciților din secolul al patrulea î.e.n.

Добавить комментарий