La 21 iulie 1774 a fost semnat Tratatul de la Kuciuk-Kainargi de Imperiul Rus și Imperiul Otoman, ultimul fiind înfrânt în războiul dintre ele din 1768-1774. Prin acest tratat Moldova şi Muntenia rămâneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti.
Tratatul de la Kuciuk-Kainargi a pus începutul protectoratului rusesc în Principatele Române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus va exercita un control şi un amestec continuu, în toate afacerile ţărilor române. Cu toată dorinţa Imperiului Rus de a anexa ambele Principate Dunărene, scopul urmărit nu a putut fi realizat, din cauza că la 1772 în loc de aceste două ţări, Rusia a acaparat o parte din Polonia. Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, a ocupat atunci nordul Moldovei, numit ulterior Bucovina, și a anexat-o ca provincie în anul 1777. Așa se face că două Imperii vecine creștine, au intervenit direct în dauna intereselor naţiunii creştine române, care în decursul secolelor ţinuse piept aproape singură cu vitejie lumii musulmane, în calea acesteia spre inima Europei.
În timpul domniei Ecaterinei a II-a, Imperiul Rus a mai făcut un pas mare spre hotarele Moldovei. Armatele Ecaterinei a II-a trecură prin Polonia, ţară care pe atunci era cu totul supusă influenţei ruseşti, şi năvăliră în Moldova. Războiul ruso-turc din 1768 a început când Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii, dar în curând a fost impus să se retragă peste Nistru. Conducerea oștirilor ruse a fost preluată de Rumeanţev, care îi bătu pe turci lângă Kameaneţ.
Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pârvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul, unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins. Imediat după ocuparea celor două principate, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor. Delegaţia boierilor din Muntenia ceruse alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, sub guvernator rus, iar veniturile visteriei să fie trimise spre Imperiul Rus.
Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca țara să devină pur şi simplu un judeţ al Imperiului Rus. Spre fericirea românilor, ruşii însă nu s-au putut bucura de izbânzile lor, căci sub ameninţarea unui război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pace cu Turcia, renunţând la cuceririle făcute.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com