Proslăvind limba maternă

22 2 F 1

În fiecare an  pentru acest eveniment – Ziua Internaţională a Limbii Materne – ne pregătim cu emoție și pasiune. Or, limba maternă a fiecărui popor este cartea lui de vizită.

Anul curent acest eveniment este încununat de nemuritorul vers eminescian, de lumea  poveștilor lui Creangă. Reamintim cititorilor că de la trecerea în neființă  a celor doi mari scriitori români și buni prieteni totodată, se împlinesc în acest an 135 de ani.

De Ziua Internaţională a Limbii Materne la Liceul din Cupca au fost pregătite mai multe lecții și măsuri cu caracter educativ. Sub îndrumarea profesoarelor de limba maternă elevii noștri au scris dictări, expuneri, compuneri dedicate limbii materne. Au avut loc lecturi și recitaluri poetice din marii noștri înaintași M. Eminescu, V. Alecsandri, I. Creangă, A. Mateevici, N. Stănescu, Gr. Vieru, Gh. Sion,  I. Motrescu ș. a.

N-am uitat în această zi să-i pomenim și pe autorul monografiei istorice a satului Cupca, regretatul Petre Ciobanu din Brașov, pe autorul monografiei moderne,  fost director al școlilor locale, nonogenarul Domețian Cucuruz, pe autorii și folcloriștii locali care și-au adus și ei contribuția la dezvoltarea limbii și culturii satului natal. Printre aceștia se numără regretații Magdalina Morar-poetă populară, Vasile Timiș, fost cantor al bisericii locale, cât și cei actuali, mai tineri sau mai vârstnici, care prin scrierile lor au proslăvit și proslăvesc baștina dragă, credința, graiul, portul, neamul…

22 2 F 2

Pe scurt am vorbit despre activitatea științifică și cărțile publicate ale regretatului savant bucovinean Ilie Popescu, care de mai multe ori a fost prezent la diferite întâlniri și prezentări de carte cu elevii și profesorii de aici. Anul acesta, pe la mijlocul verii vom marca post-mortem 85 de ani de la nașterea sa. A trecut la cele veșnice în luna octombrie a anului trecut.

Pe ușile cabinetelor au fost afișate citate despre limbă ale oamenilor iluștri din toate timpurile. La lecțiile de limba și literatura română s-a vorbit mult despre rolul limbii materne pentru fiecare popor, despre păstrarea limbii, rolul instituțiilor de învățământ, bibliotecilor, bisericii, părinților, societății etc.  Recitaluri poetice s-au susținut aproape în toate clasele.

Pe parcursul săptămânii respective s-au scris și se vor scrie o serie de compuneri despre rolul limbii materne în viața noastră. Cele mai reușite vor fi menționate cu diplome și foi de laudă.

Profesoara de limbă maternă Marilena Zâgrea, profesoară metodistă,  a pregătit cu elevii claselor a 9-a și a 10-ea un frumos colaj de lapbookuri sub genericul „În grădina limbii române”. Profesoara Olimpia Bojescu a pregătit un montaj literar cu elevii clasei a 9-a. O măsură a pregătit cu elevii clasei a 7-a și  profesoara Maria Lazurca. Iar profesoara metodistă Lucica Dușceac a pregătit un album de poezii și cântece dedicate limbii materne.Cei mai activi elevi ai școlii au citit și au recitat versuri și cugetări despre limbă scrise pe steluțele simbolice.

Activ s-au încadrat în activitățile dedicate Zilei Limbii Materne și membri cenaclului literar „Lămâița”. La ședința cenaclului am discutat despre operele literare, versurile scriitorilor și poeților clasici și moderni, cât și despre scriitorii bucovineni. De asemenea, am luat cunoștință mai îndeaproape cu opera și viața poetului mamei, poetului copiilor, poetului plaiului natal, al limbii materne Grigore Vieru. Am citit cele scrise despre el în ziarele noastre bucovinene.Am citit poeziile mele proprii „Limba mea maternă” și „Este limba noastră” din cartea mea de versuri „Lumea miraculoasă a poeziei”. Am pregătit o expoziție de cărți și ziare de și despre scriitorii clasici, moderni, bucovineni, despre limbă, neam, meleag…

22 2 F 3

Eleonora SCHIPOR,

pedagog-organizatoare la Liceul din Cupca, conducătoarea cenaclului literar „Lămâița”

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий