Punte de prietenie între copii

20160612_132103

20160611_224849În cadrul Acordului de parteneriat între Şcoala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung Moldo­venesc (România) şi Gimnaziul nr. 6 din Cernăuţi (Ucraina), privind colaborarea în cadrul Proiectului educaţional internaţional „Caravana prieteniei”, un grup de elevi din clasa IV-a în frunte cu doamna învățătoare Eleonora Timofti, împreună cu frățiorii și părinții lor, precum și unele cadre didactice de la această instituţie de învăţământ, în zilele de 11-12 iunie, au fost oaspeţii Şcolii Gimnaziale „George Voevidca” .
În drum spre Câmpulung Moldo­ve­­nesc grupul nostru a vizitat Mănăs­tirea Sfântul Ioan de la Suceava, Cetatea de scaun, Pla­ne­tariul, a făcut și un popas la Mănăstirea Voroneț. Ajunși la locul de destinație am fost întâmpinați de doamna director, prof. Lăcrimioara Băcanu, împreună cu un grup de cadre didactice și pă­rinți.
A doua zi, coordonați de cadrele didactice și sprijiniți de părinții de la Gimnaziul „George Voevidca”, pentru copiii noștri au fost organizate acțiuni prin care s-a urmărit formarea unui comportament ce presupune respect, admiraţie faţă de muncă, tradiţii şi obiceiuri specifice zonelor și atitudine pozitivă față de semenii lor, s-au organizat jocuri prin care s-au legat prietenii. Sprijiniți de cadrele didactice și de părinți, copiii au pregătit pachete (diplome, literatură artistică, dulciuri) pe care le-au oferit copiilor noștri. Iar pentru părinți și cadrele didactice a fost organizată o excursie prin oraș unde am vizitat și Muzeul Lemnului. Aducem sincere mulțumiri pentru amabilitate și profesionalism gazdelor din Câmpulung Moldovenesc care prin eforturile depuse au făcut totul ca să ne simțim ca acasă, domnului director Ion Ignat, doamnei învățătoare Eleonora Timofti și Consulatului General al României la Cernăuți, care au contribuit ca această excursie să devină realitate. Prin acțiunile desfășurate am creat o punte de prietenie între copii, iar vizita a acționat ca un catalizator pentru dezvoltarea poten­țialului uman, în spiritul demnității și solidarității. Am dăruit din puritatea și inocența copilăriei și am înțeles azi mai mult ca oricând că această prietenie trebuie să fie reală, iar copii – fericiți.
Sperăm și pe viitor în crearea unor legături strânse, bazate pe respect, reciprocitate şi dezvoltare comună.
Valentina CÂRCIU

Добавить комментарий