Mulţi părinţi, atunci când discută între ei, fac greşeala de a uita sau a ignora prezenţa copiilor în cameră, crezând că copilul e prea mic pentru a înţelege despre ce e vorba. La rândul lor, copiii, deşi nu întotdeauna „prind” mersul discuţiei, păstrează în subconştientul lor tonul cu care s-a vorbit şi, cel mai important, la adresa cui s-a spus ceea ce s-a spus… În rezultat, copilul adoptă aceeaşi atitudine şi poate folosi aceleaşi cuvinte pe care le-a auzit din gura propriilor părinţi. Pentru a nu ajunge în asemenea situaţii, dar şi în multe altele, psihologul Ana Chirsanov are câteva sugestii referitoare la ceea ce nu se poate vorbi de faţă cu copiii.
* Nu vă certaţi de faţă cu copilul şi, cel mai important, nu vorbiţi de rău unul despre celălalt. În cazul în care părinţii se acuză reciproc, se ajunge la aceea că copilul îşi pierde respectul faţă de ambii şi crede că are şi el partea lui de vină în cearta părinţilor. Important este că, atunci când cresc mari, fără să-şi dea seama, copiii preiau modelul din mediul în care au crescut. Iar când îşi întemeiază propria familie, de cele mai multe ori, se vor comporta exact ca părinţii, pentru că acesta a fost modelul de urmat – mama şi tata. „Să zicem că soţia îl cicăleşte mereu pe soţ pentru anumite fapte. Iar dacă se ceartă cu el – nu-şi vorbesc zile întregi. Copilul, fetiţă să zicem, martoră suferindă la aceste drame ce se repetă, în viaţa ei de adultă se va îmbufna exact ca mama sa. Nici prin cap să-i treacă că ar exista şi alte căi de mediere a conflictelor cu soţul”, explică psihologul.
* Nu vorbiţi de rău în prezenţa copilului despre alţi membri ai familiei, bunei, rude, vecini, prieteni, colegi etc. „Sunt atâtea cazuri când nurorile şi soacrele nu se înţeleg deloc, iar nepoţii, care îşi adoră bunicile, suferă enorm. Ei nu pricep de ce două persoane atât de dragi lor se urăsc de moarte. Conflictele adulţilor îi pot marca pe toată viaţa”, spune psihologul.
* Poate suferi şi imaginea celor maturi (părinţilor), datorită replicilor „copiate». Se poate întâmpla ca, aflat în ospeţie, copilul să facă o remarcă auzită acasă. „M-am simţit oribil când copilul meu şi-a exprimat gândurile folosind exact cuvintele mele”, a fost reacţia unei mame. În asemenea cazuri, părinţii nu fac altceva decât să roşească, iar acasă să-şi ia odrasla la trei parale „pentru că e gură spartă”. Bietul copil este contrariat şi nu mai înţelege nimic. Doar a repetat ceea ce a auzit de la părinţii săi. „Astfel, în mintea celui mic se poate forma concepţia potrivit căreia nu trebuie să spui adevărul pentru că rişti să fii pedepsit. Şi ei ajung să-şi mintă propriii părinţi”.
* „M-am săturat de viaţa asta! Îmi vine să îmi iau copiii şi să mă arunc de la etaj!”, sunt cuvintele unei mame disperate, care i se jeluia vecinei. Femeia a spus şi a uitat, în schimb fetiţa de patru ani, martoră la discuţie, nu a putut dormi câteva nopţi, de teamă ca nu cumva mama s-o ia pe ea şi pe sora ei mai mică şi să le arunce de la etaj. De aici îşi au originea multe fobii ale copiilor, care dau apoi de furcă psihologilor şi terapeuţilor.
* Cum rămâne cu discuţiile din familie la adresa educatorilor? „Părinţii trebuie să ţină minte că remarcile dure la adresa acestora le pot submina autoritatea în ochii copilului”. Uneori, când copilul se plânge de profesori, s-ar putea ca nemulţumirea lui să provină de la credinţa că „eu sunt cel mai bun, iar toţi în jurul meu sunt răi”. Atunci când copilul este crescut ca un adevărat narcisic, care se iubeşte numai pe sine, îi este foarte greu să intre în contact nu doar cu profesorii, ci şi cu colegii săi.
* Mulţi adulţi fac greşeala de a fi exagerat de sinceri cu copiii lor, încât îi pun la curent cu toate problemele personale, inclusiv cu detalii ce privesc viaţa lor intimă. Sunt copii care mediază întâlnirile dintre mama (tata) şi… amanţii lor. „Maturii nu trebuie să uite că sunt mai întâi de toate părinţi, şi doar apoi prieteni pentru copiii lor. În asemenea situaţii anormale copiii sunt copleşiţi de problemele părinţilor, au o curiozitate nesănătoasă şi ajung nişte adulţi nevrozaţi, incapabili să construiască relaţii sănătoase cu viitorii parteneri de viaţă”, spune psihologul.
* Latura financiară, cum ar fi lipsa banilor, e mai bine să fie ţinută departe de urechile copilului. La ce bun un copil, care trebuie să aibă numai grija jocului, să ştie că părinţii abia se descurcă? E adevărat că cei mici trebuie să ştie că cheltuielile au o limită, că nu tot ce văd sau îşi doresc poate fi procurat. Ei pot fi învăţaţi să economisească banii şi să-i cheltuiască raţional, ca să nu creadă cumva că atunci când vor creşte li se va aduce totul pe tavă, fără ca ei să mişte un deget. Totuşi, ar fi bine ca copiii să nu cunoască toate detaliile, bunăoară, atunci când maturii se pregătesc să investească banii într-un lucru costisitor, cum ar fi un apartament, un automobil etc. Au fost cazuri când copiii, în naivitatea lor firească, s-au lăudat în curte, la şcoală. Din gură în gură, veştile au ajuns şi la urechile răufăcătorilor… care au spart locuinţa respectivă.
Cum reparăm eventualele greşeli. Ce trebuie să facă un părinte care a scăpat o vorbă nepotrivită de faţă cu copiii? În nici un caz nu săriţi cu gura pe el cu remarci de felul: „De ce-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala?”; „Caută-ţi de jucăriile tale!”. Cam aceasta poţi auzi în multe familii. Psihologul Ana Chirsanov le sugerează părinţilor să fie calmi şi să-i explice copilului că unele discuţii dintre cei maturi nu sunt şi pentru el. Sau: „Îmi pare rău că ai fost martor la ceea ce s-a discutat! Noi, maturii, avem uneori probleme care nu întotdeauna te privesc şi pe tine. Ne poţi lăsa un pic singuri ca să discutăm? Stai fără grijă, că totul se va rezolva”. Atunci copilul va merge liniştit să se joace, sigur că mama şi tata ştiu ce au de făcut.
În cazul în care copilul „a scos vorba din casă”, oricât am fi de supăraţi, să nu-i spunem că este „gură spartă”. Părintele trebuie să îi explice liniştit că nu a făcut nimic ieşit din comun, că nu are nici o vină. Dar să îl avertizeze că sunt lucruri pe care nu ar trebui să le discute cu persoane străine. Şi că este normal că fiecare familie are micile ei secrete, care îi privesc numai pe ei. (Odoraş)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com