Vom muri, dar vom fi liberi! Cu aceste cuvinte şi-a dat viaţa unul dintre martirii neamului românesc, care au fost seceraţi fără milă de către grănicerii sovietici în poiana Varniţei de lângă Fântâna Albă în acea neagră zi de 1 aprilie anul 1941. Acum 74 de ani acest pământ a fost udat cu sângele unor oameni nevinovaţi, care au avut o singură dorinţă – dorinţa de a fi liberi şi de a-şi păstra credinţa lor strămoşească, care nu s-au împăcat cu odiosul regim, ce venise peste ei pentru a le stârpi credinţa în tot ceea ce este sfânt.
Restabilirea adevărului istoric şi omagierea celor, care au devenit jertfe ale regimului totalitar este una din condiţiile de bază ale afirmării unui stat democratic, bazat pe drept. Şi anul acesta, în prima zi de Prier, amintirea pentru martirii neamului ne-a purtat paşii spre Fântâna Albă, unde a avut loc comemorarea victimelor masacrului comis acum 74 de ani de către călăii regimului totalitar stalinist, acţiune organizată de către Societatea „Golgota”, condusă de Octavian Bivolaru. La ceremoniile de pomenire a celor, care au fost măcelăriţi fără nici o vină, au fost prezente înalte oficialităţi din ţinut, în special domnul Oleksandr Fişciuk, şeful Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi (de altfel este pentru prima dată când un guvernator de regiune vine la această acţiune de pomenire), nou-numitul şef al Administraţiei Raionale de Stat Hliboca, Gheorghe Pridii, preşedintele Consiliului Raional Hliboca, Grigori Vanzureak, deputatul poporului din Ucraina, Grigore Timiş, lideri ai asociaţiilor cultural-naţionale româneşti din regiunea Cernăuţi. La acţiunile de pomenire de la Fântâna Albă au sosit Secretarul de Stat în Ministerul de Externe al României, domnul Sebastian Ioan Hotca, senatori şi deputaţi ai parlamentului României, delegaţii din judeţele Suceava şi Botoşani.
Peste şapte decenii ne despart de la acea straşnică tragedie a românilor-nord-bucovineni. Manifestările au început cu un serviciu divin, oficiat de către un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul de Hliboca, Ioan Gorda, protopopul de Storojineţ, Vasile Covalciuc, şi stareţul Mănăstirii Putna, părintele Melchisedec.
La monumentul „Victimelor evenimentelor tragice de la 1 aprilie 1941” şi crucile din apropiere au fost depuse coroane şi flori din partea Administraţiei Regionale de Stat, Administraţiei Raionale de Stat şi Consiliului Raional Hliboca, a Consulatului General al României la Cernăuţi, 
oaspeţilor şi oficialilor din România. Apoi au răsunat cuvinte pline de durere consacrate evenimentelor de tristă pomină din acea vreme. Deputatul poporului din Ucraina, Grigore Timiş, le-a mulţumit tuturor celor care au sosit în această zi pentru ca împreună să se roage pentru mântuirea sufletelor celor căzuţi fără vină, chemându-i pe cei prezenţi să păstreze vie memoria celor masacraţi — pentru a nu permite în viitor repetarea unor asemenea tragedii. Domnia sa a lansat ideea turnării în viitor a unui film despre acele groaznice evenimente după exemplul ucraineano-polonez.
Masacrul de la Fântâna Albă a fost considerat tabu pentru istoriografi până în anii de independenţă a ţării noastre. Ucraina, care aspiră spre familia civilizaţiilor europene, cinsteşte cu sfinţenie memoria martirilor căzuţi în anii de tristă pomină, indiferent de ce etnie aceştia erau, a subliniat, în discursul său, Grigori Vanzureak, preşedintele Consiliului Raional Hliboca.
Domnul Secretar de stat în Ministerul de Externe al României, Sebastian Ioan Hotca, a constatat că tragedia de la Fântâna Albă reprezintă o pată întunecată şi o rană adâncă în istoria naţiunii române, o rană ce nu s-a vindecat nici până acum. Pomenirea martirilor este o lecţie şi, în acelaşi timp, o motivaţie pentru noi de a fi uniţi şi de a promova cu mândrie istoria, limba şi cultura neamului, a spus domnul Secretar de Stat.
Vieţuind împreună de milenii, popoarele român şi ucrainean au în istoria lor pagini mai luminoase, dar şi pagini mai sângeroase, a constatat în discursul său Consulul General al României la Cernăuţi, doamna Eleonora Moldovan. Pagina de care ne amintim acum – cea de la 1 aprilie anul 1941, este una dintre cele mai complicate, pline de sânge şi de lacrimi.
Odată cu scurgerea timpului, trec, unul câte unul, în lumea celor drepţi şi martorii acelui groaznic măcel. Libertatea este acea comoară fără de preţ pentru care au murit martirii de la Fântâna Albă, apărându-şi credinţa şi demonstrându-şi iubirea faţă de neam. Acesta a fost mesajul preasfinţitului părinte Melchisedec, stareţ al Mănăstirii Putna.
Acea rugăciune comună a reprezentanţilor celor două popoare s-a încheiat cu un recital de poezie şi melodii de comemorare pentru martirii neamului, susţinut de către studenţii Catedrei de Filologie Română şi Clasică de la Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi şi elevii de la Liceul „Ion Nistor” din Suceava.
Spre sfârşitul manifestării, lumea s-a îndreptat spre crucile risipite prin pădurea Varniţei şi pe lângă tulpinile copacilor ce înlocuiesc de peste şapte decenii „cripta cea neagră de la cap” a celor îngropaţi fără nici un semn, pentru „a aprinde o lumânare, a împărţi pomană de sufletul celor trecuţi prematur şi nevinovaţi în lumea umbrelor”. Crimele regimului de atunci nu s-au încheiat la 1 aprilie. După aceea a început o vastă campanie de urmărire şi persecutare a rudelor celor decedaţi, ridicate cu forţa şi duse în „Siberii de gheaţă”. Să reaprindem candela-n căscioare şi să ne rugăm continuu pentru acei care aşa şi nu au reuşit să ajungă la sânul Patriei-mame, găsindu-şi locul de odihnă la picioarele falnicilor brazi de altă dată.
Dumitru VERBIŢCHI
Rugăciune comună pentru martirii de la Fântâna Albă