Rusia a utilizat o grupare armată cu efective de peste 70 mii de militari pentru capturarea Crimeii, în perioada 20 februarie – 18 martie 2014. Datele au fost anunțate de Vadim Skibițki, purtătorul de cuvânt al Serviciului Principal de Informații al Armatei, la o reuniune a Consiliului Național de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, transmite Timpul.
Skibițki a remarcat faptul că, chiar în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, în Caucazul de Nord, districtul militar Sud al Federației Ruse, a fost concentrată o grupare semnificativă a forțelor armate și a altor agenții de forță din Rusia.
„Numărul total al forțelor armate, trimise în acea perioadă în districtul militar Sud, a fost de 73 mii de persoane, inclusiv 12 mii de soldați, restul – trupe MAI, FSB, Ministerul pentru Situații de Urgență și alte agenții de securitate. În realitate, această grupare a fost folosită pentru operațiunea de ocupare și anexare a Crimeii”, a
spus el. Mai mult de 7.000 de soldați, în principal parașutiști şi membri ai forțelor speciale, au fost concentrați în Crimeea, fiind transferați pe teritoriul peninsulei pe mare și pe calea aerului. În paralel, Flota Mării Negre era pregătită pentru operațiuni de debarcare de trupe de-a lungul întregii coaste ucrainene a Marii Negre.
Totodată, în regiunile sudice și estice, serviciile speciale rusești au început pregătirile pentru destabilizarea situației, folosind sabotorii pregătiți și agenții din rețeaua de informații, agenții de influență din organele de conducere ale Ucrainei și așa-numita coloană a cincea.
Skibițki a menționat faptul că planul Rusiei prevedea provocarea Ucrainei la folosirea forței armate în Crimeea, împotriva populației civile și a unităților trupelor ruse, care ar permite Rusiei să înceapă o invazie la scară în Ucraina.