Cel mai frumos imn al limbii române a fost scris de un preot, de Alexei Mateevici. Dar și primul poet român a fost mitropolitul Dosoftei, autorul „Psaltirii în versuri”. Iar poetul nostru național, Mihai Eminescu, nu fără temei afirma că „Biserica este mama duhovnicească a limbii române. Este mama limbii române, dar nu ca orice mamă, ci mamă duhovnicească, pentru că Biserica a creat o limbă duhovnicească, nu o limbă oarecare, ci o limbă română duhovnicească, pentru că sunt cuvintele limbii române „duh și viață”, sunt cuvintele vii. Aceste cuvinte se mănâncă, pentru că ele ne adapă și ne hrănesc, pentru că așa a spus Mântuitorul că „omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu”.
Când, după decenii de ateism în Țara Fagilor a început cinstirea „mamei noastre duhovnicești”, în Catedrala mitropolitană Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuți au prins din nou un grai viu cuvintele ce vin de la Dumnezeu. Rugăciunile în limba română erau rostite de părintele-paroh Adrian Acostachioaie. El, împreună cu scriitorul și publicistul Dumitru Covalciuc, a reînviat și frumoasa tradiție bucovineană din secolul al XIX-lea de a edita Calendarul ortodox. Ginerele lui Adrian Acostachioaie, părintele Gheorghe Florea, a devenit păstorul duhovnicesc al locuitorilor din Corovia, sat de lângă Cernăuți, cu populație mixtă – ucraineană și română. Pe urmele bunelului și tatălui a pornit Ion. După absolvirea Seminarului teologic de la Chișinău el a revenit în Bucovina și, alături de tatăl său, Gheorghe Florea, cinci ani la rând a servit altarul bisericii din Corovia. După moartea subită a părintelui Gheorghe, cu patru ani în urmă, feciorul său a rămas duhovnicul Coroviei.
La Corovia, ca și în satele vecine – Ceahor și Molodia, limba română răsună numai în biserică, fiindcă în școlile de aici nu există clase românești.
– Serviciul divin îl oficiem în două limbi – română și ucraineană, ne comunică părintele Ion Florea. Așa proceda și tatăl meu, părintele Gheorghe. Dar cu trei ani în urmă am reînnoit corul bisericesc. Din el fac parte și ucraineni, care cântă românește cântările bisericești. Este foarte bine când creștinul ascultă cuvântul Domnului în limba sa maternă. La Corovia persoanele care au depășit vârsta de treizeci de ani vorbesc românește. Dar vine tineretul care nu manifestă interes față de ea, doar în școala locală nu mai sunt clase cu limba română de predare, părinții vorbesc cu ei acasă mai mult în ucraineană și limba română încetul cu încetul devine tot mai puțin întrebuințată. Cum va fi peste câțiva ani este greu de prevăzut.
Tânărul părinte Ion Florea tinde să fie un bun păstor spiritual cum a fost tatăl și bunicul său.
– Pentru mine bunicul, părintele Adrian, rămâne un exemplu de smerenie. A fost un om foarte înțelept, a cunoscut mai multe limbi, îndeosebi germana și franceza. A scris predici, iar prin editarea Calendarului creștin-ortodox în limba română ne-a lăsat exemplu cum trebuie să procedăm în continuare întru propășirea neamului nostru dreptcredincios. La noi în regiune sunt preoți care cunosc bine și ucraineana, și româna și ar putea edita asemenea calendare, a opinat părintele Ion Florea.
Biserica și școala sunt două instituții principale unde omul trebuie să simtă bucuria de a comunica în limba sa maternă, de a simți valoarea ei spirituală excluzivă. Deocamdată în regiune numărul bisericilor, unde serviciul divin este oficiat în limba română, este mai mare decât numărul școlilor cu predarea obiectelor în limba română. E de dorit ca numărul acestor instituții să nu fie în scădere. Situația depinde de mai mulți factori – economici și sociali, obiectivi și subiectivi, dar și de faptul în ce limbă rostește copilul „Tatăl nostru”.
Vasile CARLAȘCIUC