În sâmbăta premergătoare praznicului Floriilor, cunoscută în Biserica ortodoxă și ca Sâmbăta lui Lazăr, zi în care sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, la data de 11 aprilie 2020, la Biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Movila, protopopiatul Herța, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
La finalul Sfântei Liturghii am rostit un cuvânt de învățătură în care am explicat pericopa evanghelică de astăzi, evidențiind minunea săvârșită de Domnul Hristos prin învierea din morți a prietenului său Lazăr, și subliniind faptul că numai dacă trăim în credință și iubire cu Dumnezeu și cu aproapele nostru, putem deveni prietenii Domnului Hristos și dobândim harul Duhului Sfânt care ne mântuiește. Din prietenie pentru Lazăr, Hristos a lăcrimat (este singurul moment în care se vorbește despre faptul că Hristos a plâns), din prietenie a mers spre Betania, deși știa că oamenii voiau să Îi facă rău. Dacă ne simțim prietenii lui Dumnezeu, nu așteptăm doar ca El să ne dea. Îi cerem, dar Îi și dăruim: „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Spunând aceste cuvinte, ne dăm seama că, de fapt, nu Îi dăruim tot timpul nostru lui Dumnezeu, de exemplu atunci când păcătuim. Ar trebui să fim atât de ocupați cu cele duhovnicești, încât să nu mai avem timp pentru lucrurile lumești nefolositoare. Să ne facem timp pentru a-l dărui lui Dumnezeu. Prietenia cu Dumnezeu ne dă curaj să ne rugăm, să vorbim cu El, să venim înaintea Lui cu toate neputințele noastre (să nu spunem că avem prea multe păcate și de aceea nu venim la Dumnezeu; tocmai pentru că suntem păcătoși să mergem la Hristos, să avem încredere că Dumnezeu nu ne va lăsa în moartea păcatului). Dacă Îl simțim pe Dumnezeu ca pe un prieten al nostru, biruim toate obstacolele pentru a veni la El. Hristos a biruit toate obstacolele omenești și a mers către prietenul Său, Lazăr.
Prietenia se arată și prin durerea celor două surori. Hristos a fost impresionat ca om de lacrimile celor două surori. Acestea s-au așezat în genunchi și au spus cu durere „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit”. Să avem și noi încredere că Dumnezeu poate orice și să spunem „Doamne, Tu poți toate, poți să-i scoți pe cei dragi din iad”. Dacă devenim prietenii lui Dumnezeu, simțim să facem mai mult și pentru noi și pentru cei adormiți ai noștri. Hristos i-a spus lui Lazăr „Lazăre, vino afară”, iar Lazăr a venit din mormânt. Așa ne spune și nouă „Creștine, ieși din păcat, din groapa întunericului și vino spre Mine”, adică să renunțăm la păcate, dar să nu ne vedem în continuare de viața noastră fără Dumnezeu, ci să ieșim din „mormântul nesimțirii”. Lazăr, deși era înfășurat în giulgiu, a ieșit. Tot astfel nici noi să nu lăsăm obstacolele să ne împiedice să venim la Dumnezeu, să ne apropiem de El. Chiar și „înfășurați în păcate”, să venim la Hristos.
„Din învierea lui Lazăr săvârșită de Mântuitorul Hristos învățăm cu toții că și noi vom învia, că nu în zadar sunt ostenelile și eforturile noastre în această viață pământească, ci ele merg în perspectiva dobândirii vieții veșnice. Învățăm deasemenea din această minune că Mântuitorul Iisus Hristos l-a avut ca prieten pe acest om, care mai târziu a devenit episcop în Cipru, învățăm ca și noi să fim prieteni unii cu alții și mai ales cu Dumnezeu, să suferim și să ne bucurăm împreună cu semenii noștri la necazurile și împlinirile lor. Mântuitorul Hristos a vărsat lacrimi din dragoste dumnezeiască și omenească față de prietenul său Lazăr. Și noi să înțelegem și să apreciem lacrimile Domnului care au fost pentru noi toți, pentru că s-a gândit la prietenia ce ne-o poartă El ca Dumnezeu și deasemenea la prietenia ce trebuie să o purtăm noi față de Dumnezeu și față de semenii noștri”.
După sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș, precum și a tuturor creștinilor ortodocși trecuți la viața veșnică.
Preot Igor Andronachi
