Hipokaliemia este o afecțiune medicală caracterizată printr-un nivel anormal de scăzut de potasiu în sânge. Potasiul este un electrolit esențial care joacă un rol important în funcționarea optimă a rinichilor, a inimii și a mușchilor.
Printre simptomele hipokaliemiei se pot număra: slăbiciune musculară, crampe musculare, oboseală, constipație și palpitații. Totuși, cele mai multe cazuri de hipokaliemie nu sunt cauzate de un deficit de potasiu. Această afecțiune apare mai frecvent din cauza unor probleme medicale precum diareea, vărsăturile sau transpirația abundentă.
Slăbiciune musculară. Hipokaliemia poate duce la slăbiciune musculară, de obicei la nivelul picioarelor și apoi la mușchii din jumătatea superioară a corpului. În cazurile severe, slăbiciunea poate deveni atât de gravă încât poate duce la paralizie. Pe lângă slăbiciune, s-ar putea să vă confruntați cu crampe sau spasme musculare.
Constipație. Nivelurile scăzute de potasiu din sânge pot duce la constipație. Acest simptom apare pentru că potasiul joacă un rol în contracțiile musculare din tot corpul, inclusiv în cele ale mușchilor din tractul digestiv.
Oboseală. Persoanele cu hipokaliemie se pot simți fără pic de energie. Atunci când nivelurile de potasiu sunt scăzute, nivelul general de energie al organismului poate scădea, ceea ce duce la oboseală persistentă.
Bătăi neregulate ale inimii. Potasiul joacă un rol important în funcționarea optimă a inimii. Un nivel foarte scăzut de potasiu poate duce la aritmie. Riscul de aritmie asociat cu hipokaliemia este, de obicei, mai mare în rândul persoanelor în vârstă sau care suferă de boli de inimă.
Amorțeală și furnicături. Hipokaliemia poate afecta funcția nervoasă, ducând la senzații de amorțeală și furnicături. Această modificare apare adesea la nivelul extremităților, precum mâinile și picioarele. Amorțeala și furnicăturile sunt simptome ale hipokaliemiei, deoarece potasiul este implicat în menținerea bunei funcționări a celulelor nervoase și a capacității acestora de a transmite semnale. Atunci când nivelurile de potasiu sunt scăzute, celulele nervoase pot să nu funcționeze la fel de bine, ducând la aceste simptome.
Simptomele hipokaliemiei la copii sunt similare cu cele întâlnite la adulți și pot include: slăbiciune musculară, crampe musculare, constipație, aritmie și palpitații, insuficiență renală.
Potasiul se găsește într-o mare varietate de alimente, inclusiv în fructe și legume. Iată câteva dintre cele mai bune surse de potasiu: fasolea, mazărea, lintea uscată, varza, spanacul, broccoli, cartofii, ciupercile, roşiile, kiwi, mango, caise, portocale, nectarine, papaya, rodii și prune. (Adevărul.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com