Sănătate. Trucul care te ajută să bei mai multă apă şi să rămâi hidratat pe tot parcursul zilei

000 Mai multă apă

Dacă nu îți place să bei apă, dar ești conștient de importanța apei, există un truc care te-ar putea ajuta să rămâi hidratat pe tot parcursul zilei. În cadrul unui studiu, cercetătorii au aflat cum pot fi motivați oamenii să consume mai multe lichide.

De la furnizarea de energie și până la menținerea sănătății pielii, apa este foarte importantă pentru organismul nostru. Însă, consumul său nu este pe placul tuturor și, de cele mai multe ori, aportul celor opt pahare de apă pe zi nu este mereu atins.

În dorința de a-i ajuta pe cei care nu consumă suficientă apă să se hidrateze corespunzător, o echipă de cercetători din America au chestionat 2.000 de americani și au aflat că aceștia ar fi mai motivați să consume mai multă apă, dacă lichidul ar avea un gust mai bun. Prin urmare, 70% dintre respondenți au spus că adăugarea de arome și fructe în apă i-ar ajuta să bea cele opt pahare de apă recomandate pe parcursul unei zile și să rămână hidratați. În ceea ce privește aroma apei pe care oamenii o preferă, gustul de afine a primit cele mai multe voturi, inclusiv de afine înghețate. Pe locul al doilea se clasează gustul de lime, urmat de cel de căpșuni și de lămâie la egalitate.

Astfel, pentru a te hidrata corespunzător, încearcă să adaugi în apa destinată consumului aceste fructe, dar și mentă, busuioc, castravete sau alte ierburi aromate. Specialiștii recomandă să pregătești câteva arome diferite la blender în avans și să le lași în frigider pentru ca apa să absoarbă gustul aromat. Ulterior îți poți planifica ce apă vei bea pe parcursul unei săptămâni, deoarece planificarea ajută la atingerea obiectivului tău: „Luni poți consuma apă cu mentă sau miercuri apă cu pepene verde”, sugerează Yaa Boayke, unul dintre cercetători, potrivit „Best Life”. De asemenea, pentru a fi motivat este bine să bei dintr-o sticlă colorată și să folosești un pai. (Click! Pentru femei)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий