Cu scopul îndeplinirii indicaţiei Preşedintelui privind punerea cât mai repede în funcţiune a noilor puncte de trecere a frontierei cu România, şeful Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi, Ruslan Zaparaniuk, a inspectat construcţia Punctului de trecere a frontierei „Diakivţi”, a notat el pe canalul său de Telegram. „Lucrările sunt oprite din cauza finanţării. Punctul de trecere este pregătit pentru funcţionare în proporţie de 75 la sută. Vom studia situaţia la faţa locului şi vom începe coordonarea procesului. Imediat am avut o convorbire telefonică cu adjunctul ministrului Infrastructurii, Mustafa Naiem, şi am desfăşurat o consfătuire operativă cu şeful Vămii Cernăuţi, Myhailo Tovt”, a menţionat Ruslan Zaparaniuk.
Potrivit lui, săptămâna viitoare lucrările urmează să fie reluate. „Chestiunea privind finanţarea se rezolvă, toate organele antrenate, inclusiv organizaţiile contractante înţeleg responsabilitatea care stă în faţa lor. Administraţia Militară Regională ţine sub control chestiunea dată”, a mai menţionat Ruslan Zaparaniuk.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com