La 14 august, creştinii ortodocşi din Ucraina marchează, pe stil vechi, praznicul Sfinţilor 7 Mucenici Macabei. Aceşti sfinţi martiri au trăit sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 î.Hr.) care, după ce a adus în sclavie poporul evreu, a încercat să constrângă pe fiii lui Israel să îşi renege obiceiurile moştenite de la Părinţii lor, pentru a-i face să adopte moravurile păgâne. În acest scop, el decreta că toţi trebuiau să mănânce carne de porc, animal al necurăţiei, interzis de Lege. Mai întâi au încercat să-l constrângă pe dascălul Eleazar, deschizându-i-se gura cu forţa. Dar bătrânul Sfânt scuipa cu dispreţ îmbucătura. Şapte fraţi, care fuseseră învăţaţi de Eleazar în tradiţia poporului lor, fură arestaţi şi se prezentară înaintea regelui, asemeni unui cor armonios, în mijlocul căruia se ţinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei: ca acest cor, în număr de şapte, număr sacru, binecuvântat de Dumnezeu, să nu fie distrus de căderea vreunuia dintre ei. Şi se încurajau unul pe altul la mărturisire, prin cuvinte ca acestea: „Dacă nu murim acum, va trebui oricum să murim într-o zi. Să facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire”. Astfel ei, împreună cu mama lor, Solomonia, au murit ca nişte martiri.
Această sărbătoare este cunoscută și pentru multitudinea de obiceiuri populare atribuite perioadei. Fiind perioada în care urșii se împerechează, în obiceiul popular românesc sunt multe tradiții legate de aceștia, printre care și Ziua ursului. Se spunea, din popor, că urșii coboară să mănânce porumbul sătenilor, fiindcă vitele de la munți coborâseră și aceștia rămăseseră fără hrană.
De asemenea, sărbătoarea este legată și de obiceiurile apicultorilor care taie fagurii și strâng mierea, lăsându-le albinelor doar hrana necesară supraviețuirii. E primit ca în această zi oamenii să guste vin îndulcit cu miere și să servească dulciuri făcute cu miere. În această perioadă se sfințesc culturile și grădinile cu agheasmă, împotriva bolilor și dăunătorilor. Tot împotriva bolilor, fiecare om trebuie să guste dintr-un fagure în această zi.
În tradiţia populară ucraineană această sărbătoare este numită Primul Spas („Spas” în traducere din slavonă înseamnă „sărbătoare” şi mai este forma prescurtată a cuvântului „Spasiteli”, adică „Mântuitorul”), Sărbătoarea Macabeilor, Sărbătoarea mierii. De aceea, la biserică sunt sfinţite mierea, fructele din prima recoltă a anului. De asemenea, diferite copturi cu miere şi mac.
La biserică mai sunt sfinţite şi buchete de flori, formate din florile care cresc la faţa locului – de obicei, gălbinele, dalii, garoafe, brebenoc, precum şi ierburi de vară, neapărat măciulii de mac.
Cu această sărbătoare se termină vara, păsările călătoare se pregătesc de zborul lor în ţările calde.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com