Numărul bucovinenilor care vor să lupte în războiul din Donbas a scăzut. Despre aceasta a declarat comisarul militar regional Volodymyr Şvediuk.
În regiunea Cernăuţi sarcina privind angajarea militarilor pe bază de contract a fost îndeplinită în proporţie de 50%. Contracte militare au semnat 434 de persoane, în timp ce sarcina pusă în faţa comisariatelor era de 803 militari. “Este foarte dificil de a îndeplini această sarcină. Sunt foarte mulţi tineri care preferă să-şi manifeste patriotismul strigând “Slavă Ucrainei” având o halbă de bere în faţă sau umblând cu drapelul în mână pe străzile oraşului. În schimb, aceştia lipsesc atunci când apare necesitatea de a apăra ţara cu arma în mână”, a menţionat Volodymyr Şvediuk. Comisarul a spus că în timpul serviciului militar desfăşurat în zona Operaţiunii antiteroriste a avut ocazia să discute cu primarii localităţilor Popasne, Artemivsk şi altor oraşe situate pe prima linie a frontului. Chiar şi în oraşele eliberate din regiunile Lugansk şi Doneţk persoanele care nutresc sentimente patriotice faţă de Ucraina riscă să rămână cu casa incendiată sau să fie ucise împreună cu toată familia. “În pofida acestui fapt în regiunile estice sarcinile puse în faţa comisariatelor sunt îndeplinite mai bine decât în regiunile vestice. Poate că sunt prea dur în declaraţii, însă există sate şi raioane întregi unde procesul de recrutare în armată este satisfăcător. Cu toate acestea sunt primari care în mod deschis se ţin din răsputeri de fotoliile lor şi se tem că dacă vor facilita procesul de mobilizare, comunitatea nu-i va vota la alegerile următoare”, a spus V. Şvediuk.