Undeva departe şi, totodată, aproape de suflet, la confluienţa dintre vis şi realitate este baştina fiecăruia dintre noi. Locul de baştină, fie sat sau oraş, aşezat la poale de munte sau la margine de râu, rămâne mândria noastră.
Cu mândrie şi dragoste vreau să vorbesc în continuare despre o adevărată gură de rai pe un picior de plai, cu steble de busuioc în prag, cu murmur dulce de iz voare şi cu oameni de o aleasă omenie, iubire de ţară, de grai şi de tradiţii – comuna Oprişeni. A. Russo zicea: “Satul natal e aducerea aminte de zilele copilăriei… coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei… plăzmuirile inimii noastre… barza de pe streşină, ce caută duios pe câmpie, şi aerul care nicăierea nu este mai dulce”.
Satul este creatorul şi păstorul culturii populare. „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”, spunea marele poet şi filosof al neamului L. Blaga. În sat s-a născut şi a fost păstrat pentru a fi transmis din generaţie în generaţie acel tezaur scump: credinţa adevărată, ritualurile creştine, datinile şi obiceiurile, tradiţiile şi portul câmpenesc. Izvorul acestei veşnicii izvorăşte din inimile zâmbitoare ale ţăranilor, care îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase sau versuri de jale, prin care îşi deplâng eroii şi înstrăinarea de Patria istorică.
Limba vorbită în Oprişeni e şirag de piatră rară pe moşie revărsată, miezoasă ca în vechile cronici şi hrisoave domneşti.
Ca şi Humuleştii din „Amintiri din copilărie” a lui I. Creangă, Oprişenii au fost „sat vechiu răzăşesc, întemeiat pe toată puterea cuvântului, cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de vatale în toate părţile; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi poporeni ca aceia de făceau mare cinste satului lor.
Prin zeci de fibre invizibile oprişenenii sunt legaţi de glia străbună, încât ţi se pare că inima lor saltă în ritmul creşterii grâului şi a murmurului de izvor.
De aceea, au suferit nespus de mult când au fost dezmoşteniţi de pământ şi de datini.
Locul de baştină este temelia fiecăruia, căci de aici încep drumurile vieţii, se zămislesc primele vise, încolţesc în suflet speranţa şi dragostea faţă de tot ce e frumos. Aici pentru prima dată am văzut miracolul primului răsărit de soare.
Oprişeni, plai cu flori, eşti doina noastră românească şi acel mirific picior de plai fără pereche din Ţara Fagilor . Parafrazând o cunoscută poezie a Luceafărului poporului românesc, M. Eminescu, ţi-aş dori:
“La trecutu-ţi mare, mare viitor!..”.
Stela NICOLAICIUC, clasa a 9-a, Şcoala de cultură generală de gradul I-III Oprişeni, raionul Hliboca