Marți seară, 8 octombrie, trupa Teatrului național „Mihai Eminescu” din Chișinău a zguduit inimile spectatorilor care au umplut până la refuz sala Teatrului muzical-dramatic „Olga Kobyleanska” din Cernăuți. Actorii Teatrului chișinăuian au adus în scenă drama în două acte „Dosarele Siberiei”. Timp de aproape trei ore spectatorii de parcă au trăit acel calvar stalinist prin care au trecut românii din Basarabia în 1940 apoi după 1944, când armata roșie a venit să elibereze aceste pământuri de „sub ocupația română”.
Pe exemplul unor sate din Moldova regizorul aduce în scenă, cu marele său talent și talentul actorilor, iadul prin care au trecut oamenii locului odată cu ocupația sovietică — deportările în masă a populației autohtone în Siberia rusească, extremul nordic și stepele Kazahstanului. Aici bieții români, bărbați, femei, copii, duși săptămâni întregi în vagoane de animale, însetați și înfometați, au lucrat la tăierea pădurilor, constituirea colhozurilor, măcinarea pietrei. Orice încercare de a aduna un pumnișor de boabe de grâu din noroi sau de zup zăpadă se pedepsea drastic. Acești oameni, numiți și tratați de noile autorități ca „dușmani ai poporului” au văzut adevăratul iad pe pământ, însă acei care l-au supraviețuit nu și-au trădat limba și pământul lor sfânt.
Pe această temă s-au scris sute, poate mii de articole, au fost înregistrate sute de mărturisiri ale celora care au reușit totuși să-l bată pe Stalin prin supraviețuirea lor, s-au editat cărți, sau turnat filme. Însă o dramă jucată pe scena de teatru, atât de impunător și atât de aproape de adevăr, cel puțin eu nu cunosc. Și atât de adevărat puteau s-o pună în fața spectatorului doar urmașii celora care au trăit această urgie bolșevică.
Și spectatorul nord-bucovinean a primit cu deosebite emoții și retrăiri această capodoperă teatrală. Soarta înaintașilor acelora adunați în sala Teatrului cernăuțean a fost identică cu a fraților lor basarabeni: aceleași deportări, aceleași calvaruri, aceleași GULAG-uri. Nu odată scriind și publicând mărturisiri ale consătenilor mei iordăneșteni sau ale celora din satele învecinate, citind ceea ce au scris în timp colegii de breaslă de la alte publicații despre distrugerea directă a unui popor — toate acestea au fost văzute pe principala scenă teatrală din nordul Bucovinei în trăirile actorilor de la Chișinău. Talentul marelui regizor Petru Hadârcă, prezent în sală, ne-a îmbrăcat în pielea înaintașilor noștri care au primit „lumina Moscovei”. Și de mirare rămâne faptul când unii, chiar intelectuali de factură, de la noi, mai „cântă” și astăzi Moscovei cu atâta dragoste, de te iau fiorii. Ei neapărat trebuie să vadă „Dosarele Siberiei”, iar acei care le-au văzut, dar mai regretă după ruși, să mai caute această dramă, s-o vadă, s-o vadă, s-o vadă și să-și închipuie prin ce au trecut buneii și străbuneii lor…
Nicolae Șapcă,
Vicepreședinte al Societatății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”
