Securitatea Ucrainei este parte integrantă a securității regiunii euro-atlantice

13 07 F 2

În marja summit-ului NATO de la Vilnius, liderii Grupului celor șapte țări (G7) au convenit asupra unei „Declarații comune de sprijin pentru Ucraina”, cu garanții de securitate pentru ţara noastră. Acestea prevăd o serie de angajamente bilaterale de securitate față de Ucraina, care au ca scop „construirea unei Ucraine care să-și poată apăra integritatea teritorială acum și în viitor”. „Declarația în sine este un document-cadru general. Următorul pas este încheierea unui sistem de acorduri bilaterale de securitate între Ucraina și țările garante individuale, unite de cadrul de cooperare multilaterală. Teza-cheie a declarației este confirmarea faptului că securitatea Ucrainei este parte integrantă a securității regiunii euro-atlantice. Această teză este întărită de referirea la viitoarea aderare a Ucrainei la NATO», a declarat şeful Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Andrii Yermak, citat de „Obozrevatel”.

Șeful Oficiului Preşedintelui a enumerat componentele care conțin garanții de securitate: „Măsuri pentru a ajuta Ucraina să se apere și să prevină noi agresiuni, inclusiv livrări de arme, sprijin pentru dezvoltarea industriei de apărare, instruire, cooperare în domeniul informațiilor și al securității cibernetice. În plus, țările garante vor contribui la creșterea stabilității economiei și a sectorului energetic al Ucrainei și vor oferi asistență tehnică și financiară”.

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a mulțumit tuturor aliaților pentru „sprijinul lor care a creat un precedent” și a descris ceea ce s-a realizat în cadrul reuniunii. „Acesta este un succes foarte important pentru Ucraina. Sunt recunoscător tuturor liderilor, tuturor țărilor NATO pentru sprijinul lor foarte concret și fără precedent pentru Ucraina, având în vedere deceniile de relații dintre noi. Delegația ucraineană se întoarce acasă cu o victorie semnificativă în materie de securitate pentru poporul nostru și pentru țara noastră. Acest lucru deschide oportunități de securitate complet noi pentru noi. Sunt recunoscător tuturor celor care au lucrat pentru acest lucru!”, a declarat Volodymyr Zelenski.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий