Seminarul teoretico-practic al directorilor din școlile raionului Noua Suliță

Seminar

Recent, Școala medie ”Ion Vatamanu” din localitatea Costiceni a găzduit seminarul raional al directorilor instituțiilor de învățământ mediu.

SeminarSeminarul a inclus un program de activitate care a cuprins câteva compartimente teoretico-practice.

După vizita oficială întreprinsă la Muzeul de studiere a ținutului natal, oaspeții au asistat la ore ce au inclus momente de educație patriotică, dragoste față de cultura și arta națională, precum și valorificarea trecutului istoric, prin care a fost dat să treacă poporul nostru.

Ora de istorie „Eroismul poporului nostru în anii celui de-al Doilea război mondial” a fost susținută de profesorul-metodist Vadim Captari, care a revalorificat adevăratele pagini de glorie și eroism ale strămoșilor noștri.

Educarea elevilor în spiritul înaltelor virtuți patriotice, cât și respectul față de cultura ucraineană și românească s-au demonstrat pe parcursul orei educative, prezentate de profesoara-metodistă Larisa Dogolici.

Ora de muzică, consacrată Cobzarului, a fost prezentată de profesorul  Vladimir Rața, care a oferit, în acorduri lirice, valori morale de mare intensitate.

Arta țesutului și a broderiei a fost prezentată cu deosebită semnificație în cadrul orei de literatură ucraineană de către profesoara Aliona Derenevscaia, laureată a Concursului „Profesorul anului”.

În continuare au avut loc activități și discursuri științifice, prezentate de elevii care activează în cadrul Academiei Mici Bucovinene: Iustina Carp (cl. XI) – ”Ion Vatamanu – poet al valorilor eterne”; conferința lucrărilor de autor cu genericul  „Patria mea, Ucraina”, prezentate de  Renata Orlova (cl. XI) – „Pagini sângeroase din perioada represiunilor staliniste”, cât și lucrarea „Eu și Franța”, realizată de profesoara-metodistă Tatiana Gurghiș.

Cu deosebită măiestrie și-a expus experiența de muncă, în fața participanților la seminar,  profesoara de geografie Andriana Carabciivscaia, învingătoarea Concursului „Învățătorul anului 2013-2014”.

Punctul culminant al seminarului a fost jocul intelectual cu genericul „Îmi iubesc baștina”, pregătit de directoarea Școlii medii Costiceni, Nelea Muntean, la care au participat cu plăcere toți cei prezenți.

Sergiu BARBUŢA

Добавить комментарий