Doi bărbaţi din localitatea Vladycina, raionul Hotin, au decis să-şi clarifice relaţiile sub influenţa alcoolului.
Drept rezultat, tatăl vitreg, în vârstă de 47 de ani, a murit în urma leziunilor şi rănilor corporale, iar „fiul” său poate să nimerească după gratii pe zece ani. Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit în propria sa casă de către vecini, care au şi alertat miliţia. Ulterior, oamenii legii au constatat că cel mai tânăr, în vârstă de 23 de ani, a consumat alcool împreună cu o prietenă şi un prieten. În timpul chefului, gelozia fiului faţă de prietena sa l-a făcut pe acesta să se năpustească asupra tatălui vitreg. Când argumentele verbale s-au dovedit a fi epuizate, acesta l-a lovit pe tatăl vitreg cu un obiect ascuţit. Ultimul a pierdut cunoştinţa, iar peste puţin timp a murit. Văzând una ca asta, cei trei au luat-o la fugă. Nu peste mult timp acel trio vestit a fost găsit de lucrătorii miliţiei în satul Pogorilovka, raionul Zastavna. Aceştia nici nu bănuiau despre ceea ce au comis. Ei şi-au găsit un alt tovarăş de pahar, cu care chefuiau împreună la el acasă. Se ştie că această companie se aduna destul de frecvent la asemenea chefuri şi, de cele mai dese ori, nimerea în câmpul de vedere al colaboratorilor organelor de drept. A fost intentat un dosar penal. Criminalii riscă cu privare de libertate de la şapte până la zece ani. Cercetările continuă.