În a treia duminică a lunii mai, în Ucraina sunt comemorate jertfele represiunilor politice. Este zi de doliu la nivel național, căci milioane de vieți omenești a sugrumat această mașină satanică a regimului totalitar roșu. În regiunea Cernăuți puterea sovietică a fost adusă de „eliberatori” la 28 iunie 1940, adică mai târziu decât în alte părți, dar autoritățile s-au dovedit a fi la fel de vigilente la „demascarea dușmanilor de clasă și a elementelor ostile”. Represiunile în ținutul nostru au căpătat un caracter de masă în anii 40-50 ai secolului trecut.
Vinovați fără vină
Căutarea „dușmanilor de clasă a început imediat după instaurarea Puterii Sovietice. După cum afirmă istoricii, drept elemente sociale periculoase au fost declarați toți foștii funcționari români. Serviciul în organele de stat ale României era considerat ca fiind o crimă echivalentă cu trădarea de Patrie, deși aceste persoane, fiind cetățeni ai României, pur și simplu, își îndeplineau funcțiile de serviciu pentru care primeau salariu. În afară de aceasta, pentru toți funcționarii români era obligatorie apartenența de partid. Astfel, în conformitate cu legislația sovietică, ei toți purtau o „vină” dublă: și ca funcționari români, și ca membri ai „partidelor contrarevoluționare”.
În Bucovina au fost aplicate diferite metode represive, componenta importantă a cărora era urmărirea totală și controlul asupra populației. Foarte des era aplicată învinuirea pentru refuzul de a denunța pe cineva. Este cunoscut cazul când Maria Țihon din Horecea a fost condamnată la 4 ani de aflare în lagărele de muncă. „Vina” ei a constat în aceea că ea a știut despre intențiile consătenilor, care se pregăteau să treacă clandestin frontiera și să fugă în România de „raiul sovietic”, dar n-a anunțat organele respective.
Cu toate că represiunile se făceau în ritm forțat, în proporții mari, forme active de opunere organizată în regiune nu au fost. Se recurgea la forma pasivă de opunere – intențiile de a pleca legal sau nelegal peste hotare (mai ales în România), ascunderea de urmărire. Mulți etnici români au depus cereri la comitetele executive pentru a li se permite trecerea în România pentru a se uni cu familiile sau ca foști funcționari în armată și în instituțiile de stat românești. În primele câteva luni după „eliberare” asemenea cereri erau primite și satisfăcute. Însă, la un moment dat, primirea cererilor a fost oprită, rămânând nesatisfăcute circa o mie de cereri. Organele locale nu știau ce să facă cu asemenea cereri. La 2 februarie 1941, la Cernăuți a sosit indicația Comisarului poporului pentru afacerile interne, Lavrentii Beria, în care li se permitea plecarea persoanelor, rudele cărora trăiau peste hotare și erau curate în fața legii. La data de 6 iunie 1941, cu circa două săptămâni înainte de începerea războiului cu URSS și cu o săptămână înainte de deportările în masă (13 iunie) în regiunea Cernăuți erau luate la evidență 926 de familii (1.971 de persoane), rudele cărora locuiau în România.
Pentru curățirea societății bucovinene de „dușmanii de clasă” și de „elemente sociale ostile”, organelor de represiune li s-a propus o sarcină de mari proporții – scoaterea în afara regiunii a tuturor persoanelot clasificate la aceste categorii. Este vorba de deportările în masă, care s-au desfășurat în două etape: la 23 mai și 13 iunie 1941. În mai au fost duși în taberele GULAG-ului așa-numiții „trădători de Patrie”, printre aceștia fiind și persoanele care au încercat să treacă ilegal frontiera. Majoritatea deportaților erau din raioanele Sadagura, Cernăuți, Hliboca, Herța și Storojineț – 181 de familii (306 maturi și 210 copii). Ei au fost încărcați în 36 de vagoane și duși dincolo de cercul polar al Uniunii Sovietice. La operațiunea care s-a desfășurat la 23 mai, de la ora 4 și 30 minute până la ora 10, au participat 724 de colaboratori ai organelor de drept și activiști de partid.
Aceasta a fost un fel de repetiție pentru operația de deportare din 13 iunie, cea mai numeroasă. În infernul comunist au fost duse 2.279 de familii (7.720 de persoane). Următorul val al deportărilor a cuprins regiunea noastră imediat după încheierea războiului.