Şopteşte ploaia, atinge frunzele de pe copaci
Şi-amețitor le-alintă-n umezeală,
Când oboseşti din greu şi vrei să taci,
Ascultă a ploii muzică pe prispa de afară.
Şi dacă vrei ceva să spui, cum inima ta cere,
O picătură ia-o-n palme, apoi o dă pe față.
Să vezi cum tace ea c-o dulce mângâiere
Şi ascultat vei fi, ca nimenea în viață.
Că binecuvântată este acea ploiță,
Cu picături de dragoste de sus.
Ca un covor se aşterne țesut în des şuvițe,
Formând un curcubeu pe cerul spre apus.
Şi tu ai ascultat vreodată ploaia?
Ea îți vorbeşte fără vre-un cuvânt, silențios.
Doar şoaptele discută şi înmoaie
Cum nu va face astfel vre-un om la chip frumos.
Ascultă o ploiță, parc-ar cânta în zori,
Acorduri liniştite îți bat pe acoperiş.
Şi spală-te cu stropi melodici, atrăgători,
Ce nici de-un om nicicând nu sunt respinşi.
Angela GAIDEI,
Paris, septembrie 2023
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com