Solidaritate cu poporul ucrainean

24 02 2022 INFO 5

Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), singura organizație parlamentară care îi reprezintă pe etnicii ucraineni în Consiliul Minorităților Naționale din România, în fața celorlalte autorități ale statului, precum și în cadrul Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, Consiliului Mondial de Coordonare a Ucrainenilor, întrunit astăzi, 24 februarie, comunică UUR pe contul său de Facebook.  În urma dezbaterii ultimelor evoluții de la frontiera Ucrainei și din regiune, a decis următoarele: își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean și condamnă cu fermitate agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, după recunoașterea independenței regiunilor separatiste ucrainene Lugansk și Donețk, acte care sunt încălcări flagrante ale suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, a dreptului internațional și, inclusiv a securității și stabilității regionale, europeane și euroatlantice; face apel la oprirea imediată a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei și încetarea oricăror operațiuni militare îndreptate asupra statului ucrainean, subliniind că disputele și conflictele trebuie rezolvate exclusiv pe calea dialogului;  adresează un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieți omenești și solicită comunității internaționale democratice să facă tot ce îi stă în putință pentru a opri agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei; salută reafirmarea angajamentului ferm și constant al României, UE și NATO pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și disponibilitatea de a oferi asistență umanitară Ucrainei; își exprimă disponibilitatea de a sprijini autoritățile române și ucrainene, în cazul agravării situației în Ucraina (eventualitatea unui aflux de refugiați din Ucraina), oferind ajutorul unor echipe puternice și dedicate, capabile să asigure suportul logistic și lingvistic necesar, punând la dispoziția autorităților românești, spațiile din sediile Uniunii Ucrainenilor din România.

Uniunea Ucrainenilor din România a adresat un apel către reprezentanții Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, Vicariatului Greco-Catolic Ucrainean din România, Bisericii Penticostale, Bisericii Baptiste, Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și celorlalte culte religioase din România, să vină în sprijinul populației din Ucraina, atât în plan spiritual, prin rostire de rugăciuni pentru Ucraina și pentru pacea din această parte a lumii, în cadrul slujbelor religioase, cât și în cel material, cu tot ceea ce este nevoie în astfel de situații. S-a aprobat  deschiderea unui fond, denumit ,,Pentru pacea în Ucraina și solidaritate cu poporul ucrainean”, în vederea acordării de sprijin umanitar cetățenilor ucraineni din zonele afectate de conflict, la care pot contribui etnicii ucraineni din România, și nu numai.

„Libertatea Cuvântului” www.lyberti.com

 

Добавить комментарий