Solidaritatea Umană este chemată să învingă sărăcia şi foametea de pe planetă

20 12 2020 LC IST 1

Istoricul zilei: 20 decembrie

La 20 decembrie este marcată Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane.

Fondul mondial de solidaritate a fost iniţiat printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, la 20 decembrie 2002.  În februarie 2003 el a fost instituit ca fond al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Obiectivul său este eradicarea sărăciei şi promovarea dezvoltării umane şi sociale în ţările în curs de dezvoltare, în special în rândul celor mai sărace segmente ale populaţiei.

Conceptul de solidaritate a definit activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite de la fondarea acesteia. Crearea Naţiunilor Unite a adus statele şi popoarele lumii împreună pentru a promova pacea, drepturile omului şi dezvoltarea socială şi economică. Organizaţia a fost fondată pe premisa de bază a unităţii şi armoniei dintre membrii săi, exprimată în conceptul de securitate colectivă, care se bazează pe solidaritatea şi determinarea membrilor săi de a se uni în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.

Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane este, potrivit ONU, o zi pentru a sărbători unitatea în diversitate şi pentru a reaminti guvernelor să respecte angajamentele lor faţă de acordurile internaţionale, pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanţa solidarităţii, pentru a încuraja dezbaterea privind modalităţile de promovare a solidarităţii în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă, inclusiv eradicarea sărăciei, şi, de asemenea, este o zi de acţiune pentru a încuraja noi iniţiative în această privinţă.

În anul curent Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane poartă amprenta marii provocări cu care se confruntă întreaga omenire şi cauzate de pandemia de coronavirus. ONU a declarat că în anul 2020, pentru prima dată în perioada din 1998 şi până în prezent, va creşte nivelul sărăciei şi al foamei pe planetă. Din cauza consecinţelor economice ale pandemiei pot să moară mai mulţi oameni, decât din cauza a însuşi virusului. Potrivit datelor ONU, până la această pandemie anual mureau din cauza foamei 3 milioane de copii în întreaga lume. Iar în fiecare lună din perioada pandemiei de foame mor cu 10 mii de copii mai mult.

20 12 2020 LC IST 2

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий