Controversata paradă gay a fost organizată şi în acest an la Kiev fără incidente violente. Circa 700 de militanţi pentru drepturile homosexualilor au ieşit în stradă duminica trecută. În pofida faptului că homofobia este foarte răspândită în Ucraina, cea de a treia ediţie a paradei gay a avut loc chiar în centrul capitalei, iar pentru asigurarea protecţiei participanţilor au fost desfăşuraţi 5.500 de poliţişti şi membri ai Gărzii Naţionale.
În timpul defilării au fost afişate pancarte şi banere pe care scria “Kiev Pride” sau “Drepturile LGBT = Drepturile omului”. Printre susţinătorii drepturilor minorităţilor sexuale au fost observaţi şi politicieni ucraineni, dar şi diplomaţi şi politicieni occidentali. „Ucraina a făcut un pas important în asigurarea egalităţii în drepturi”, a notat pe Twiter ambasadoarea Marii Britanii în Ucraina, Judith Gough. Europarlamentara germană Rebeca Harms a declarat că constată cu bucurie că acest marş a fost bine organizat şi „a avut o susţinere politică mai substanţială, în comparaţie cu anii precedenţi”. „Într-o societate democratică avem nevoie de drepturi egale pentru toţi, iar orientarea sexuală nu poate deveni un motiv pentru restricţionarea drepturilor”, a spus Rebeca Harms.
Uite aşa ne laudă europenii şi ne spun că suntem pe brumul cel bun. Mai avem multe de făcut în justiţie, în lupta cu corupţia, dar nu trebuie să uităm şi de garanţiile împotriva discriminării pe orice criterii. Trebuie să ne europenizăm nu doar la cap, dar şi pe la dos, iar pentru a ne simţi cu adevărat europeni ar trebui chiar să oficializăm căsătoriile între homosexuali şi lesbiene. Mulţi cred că marşul netradiţionalilor organizat tocmai în capitală nu ne afectează cu nimic. Există, însă, un amănunt curios. În primăvara anului curent la Cernăuţi pe site-ul Consiliului Orăşenesc a fost înregistrată o petiţie prin care se solicita organizarea unui marş de susţinere a drepturilor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). Petiţia buclucaşă a adunat doar 85 de semnături din 250 necesare. Concomitent a fost înaintată o altă petiţie prin care se solicita interzicerea organizării acţiunii în cauză care până la urmă a întrunit numărul necesar de semnături. A fost creat un precedent periculos şi nimeni nu ne poate garanta că la anul, cei care stau prost cu „orientarea” şi susţinătorii lor nu vor mărşălui în voie pe străzile Cernăuţiului. Oficialii europeni încurajează în fel şi chip organizarea unor astfel de acţiuni în Ucraina. Chipurile, Europa este extrem de sensibilă şi îngrijorată când vine vorba de drepturile poponarilor şi chiar ne trânteşte grosolan uşa în nas când îndrăznim să cerem liberalizarea regimului de vize. Mult râvnita doamna Europa, a ajuns acum la o vârstă venerabilă. Probabil timpul i-a anihilat simţurile pentru că, în mod paradoxal, rămâne insensibilă atunci când cetăţenilor ucraineni li se încalcă drepturile fundamentale, inclusiv şi dreptul la viaţă.
Actualul regim care a capturat puterea cu doi ani în urmă, instruit de protectorii americani, dar şi occidentali, sub masca valorilor democratice, încearcă să ridice păcatul la rang de virtute, călcând în picioare principiile religioase, morale şi de conştiinţă ale cetăţenilor ucraineni. Autorităţile tolerează tacit acţiunile îndreptate spre propagarea homosexualismului şi nu le pasă de valorile creştine tradiţionale ale poporului. Pe timpul sovieticilor homosexualitatea era pedepsită prin lege. În schimb, acum ea devine o normalitate şi în societatea noastră în goana nebună după europenizare. Intens promovată în Europa homosexualitatea a fost dezincriminată de codurile penale şi scoasă de pe lista bolilor psihice. Cei mai înverşunaţi luptători ai drepturilor LGBT se găsesc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, unde propaganda atinge cote alarmante şi în aceste scopuri sunt folosiţi şi copiii ca mijloc de promovare. Pe plan internațional există diverse organizații mai mult sau mai puțin obscure care au ca scop sprijinirea diverselor forme ale lobby-ului LGBT. Fie că este vorba de organisme internaționale, fundații bancare, societăți filantropice sau multinaționale, toate fac parte din același mecanism activ care s-a implicat în ultimii ani în aşa-numitele bătălii pentru drepturile civile. Lobby-ul pro homosexuali este extrem de activ în SUA, la New York și Washington, dar și la Bruxelles. Finanțările vin din partea unor instituții europene și internaționale, sub forma unor donații către organizații neguvernamentale, sub pretextul, de exemplu, al luptei împotriva SIDA. Americanii au vrut să fie “hiper-democraţi” şi au desemnat chiar şi un responsabil pentru drepturile homosexualilor în lume. Însuşi funcţionarul special pentru drepturile persoanelor cu orientare netradiţională este gay. În Statele Unite, cuplurile de acelaşi sex se pot căsători legal în 37 de state din 50, inclusiv în capitala Washington.