De regulă, eficiența muncii unui pedagog poate fi apreciată după felul cât de bine sunt instruiți discipolii săi. Și aceasta are loc nu numai la lecții, în cadrul programei de învățământ. Pedagogul rămâne pedagog și în afara școlii. Or, de măiestria lui depinde și succesul activității extrașcolare – parte componentă a procesului educativ. Doamna Tatiana Tutunaru Bârzu, pedagog cu două diplome, activează la Gimnaziul din Probotești, localitate de la „margine de țară”. Ea a reușit ca să-și aducă elevii în centrul vieții spirituale a comunității românești din regiunea Cernăuți, ceea ce este un merit deosebit. Cutezanța profesoarei și străduința elevilor ei au fost înalt apreciate. Nu este vorba numai de mențiuni, ci și de posibilitatea oferită de guvernul român, în cazul dat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, de a se odihni în taberele de vară din România. Discuția noastră cu doamna Tatiana Tutunaru Bârzu a avut loc chiar în ziua când a revenit acasă, cu grupul său de elevi, din tabăra de la Sulina.
– Firește, ne-am întors cu impresii nemaipomenite. Mulți dintre copiii noștri au văzut pentru prima dată marea, pentru prima dată au fost și în România, remarcă doamna Tatiana. Este un mare stimul pentru ei. În decursul anului de învățământ, care s-a încheiat, ei au dat dovadă de multă străduință. S-a convins de acest lucru și doamna Consul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, în timpul vizitei efectuate la Gimnaziul din Probotești, dar și la acțiunile culturale de la Palatul Național al Românilor din Cernăuți la care am participat.
– Dumneavoastră sunteți posesoarea a două diplome de studii superioare.
– Mai întâi mi-au făcut studiile la Institutul Pedagogic din Tiraspol, la Facultatea de Biologie și Geografie. Revenind la școala din Probotești, am avut posibilitatea să-mi realizez visul sacru – să obțin cea de a doua specialitate de filolog, căci limba și literatura română au fost disciplinele mele preferate. Astfel al absolvit și Facultatea de Filologie a Universității din Cernăuți. În prezent sunt profesoară de geografie și de română.
– Din activitatea Dumneavoastră extrașcolară se observă că îmbinați foarte reușit aceste două specialități.
– Le explic elevilor că pentru ei Proboteștiul este cel mai scump loc de pe harta lumii. Este satul lor natal și aici le sunt rădăcinile. Ca filolog, îi învăț să-și iubească graiul matern, să cunoască și să respecte tradițiile populare. Consider că pentru ei este important să înțeleagă un lucru esențial – noi suntem români, dar nu facem parte din diasporă, ci din comunitatea istorică, ea trăind pe aceste meleaguri secole la rând. Elevii noștri știu că satul Probotești a fost împărțit în două, în anul 1940 când au venit pe aceste meleaguri trupele sovietice. Proboteștiul s-a pomenit în componența Uniunii Sovietice, iar cealaltă parte – Racovăț – în România. Așa ne-a fost destinul istoric.
– În prezent aceste două denumiri sunt împreună datorită faptului funcționării Punctului de trecere a frontierei „Diakivți – Racovăț”. „Diakivți” este denumirea artificială dată satului Dumneavoastră de către autoritățile sovietice. Dar tradiția populară milenară nu poate fi înlocuită. Ea rămâne autentică, trecând prin vămile timpului.
– Anul trecut am participat cu elevii mei la realizarea unui proiect susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și consacrat tradiției populare românești. Elevii au confecționat păpuși, pe care le-au îmbrăcat în costume naționale. Acele costume în miniatură au fost cusute și croșetate de ei în mod manual. „Jucăriile” s-au dovedit a fi ceva foarte serios: în acest mod ei au însușit importanța portului național, semnificația fiecărui element al costumului național. Fără doar și poate, expunerea păpușilor noastre în cadrul unor expoziții la Cernăuți i-a înaripat pe elevii de la Gimnaziul din Probotești.
– Dumneavoastră, doamna Tatiana, în cazul dat le dați elevilor nu numai lecții de artă populară, ci și de istorie. După câte știu, sunteți pasionată de istoria ținutului natal.
– Despre aceasta atestă cele două cărți, pe care le-am editat, a treia carte fiind în lucru. Prima carte este despre istoria instituției de învățământ unde activez – un „manual” pentru toate generațiile de elevi care au absorbit și vor absorbi lumina științei de carte la școala (gimnaziul) din Probotești. Am avut lansări ale ei la Noua Suliță, Mahala, la Salonul de carte de la Suceava. Cea de a doua carte este consacrată dinastiilor de profesori din Probotești. Eu, fiind descendentă dintr-o familie de profesori, am considerat că este o datorie a mea de a scrie o astfel de carte.
Cartea „Probotești. File din letopiseț” am scris-o împreună cu un autor din Dorohoi – Teodor-Cătălin Budacă. El a fost preot la Racovăț și l-a captivat istoria localităților noastre. A aflat multe fapte interesante de la bătrânii satelor.
Mă preocupă tema refugiaților. În perioada anilor 1940-1944 din satul nostru s-au refugiat mulți locuitori și vreau să scriu despre această dramă socială.
– În încheierea dialogului nostru, Vă urăm succese în activitatea Dumneavoastră multilaterală și să realizați ideile frumoase pe care le aveți.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com