Din păcate, această regulă de aur a vieţii este ignorată mai totdeauna. Cei, care nu o respectă, nimeresc de cele mai multe ori în situaţii neplăcute. În cazul dat este vorba despre un locuitor al raionului Zastavna, care mai întâi i-a servit, apoi i-a prădat pe „prietenii” săi de pahar. Astfel a fost descoperit cel suspectat de o serie de furturi în oraşul Cernăuţi. Locuitorul satului Vikno în vârstă de 39 de ani îi urmărea pe vizitatorii cafenelelor de vară din oraşul Cernăuţi. Determinându-şi potenţiala jertfă se aşeza lângă ea pentru a face cunoştinţă. Mai apoi serveau ceva tare cu acest prilej. După câteva pahare oamenii pierdeau orientarea unde se află şi ce se întâmplă, criminalul se folosea de situaţie şi-i prăda. Astfel el a furat două telefoane şi documente personale. În curând el a fost reţinut de lucrătorii miliţiei şi şi-a recunoscut vina. El riscă cu închisoare până la trei ani.