Boboc neprihănit de floare-nsângerată,
Te mai deschizi când frunza e brumată,
Și lujeru-ți înalți, ca și arzând,
Spre soarele zgârcit, dar încă blând.
Și roua — bob mărgăritar
Abia ți-a poleit roșeața.
Că mai puțină și mai rar
Se lasă roua dimineața.
Rămâi cu creștetu-ți aprins în zdreanța
Și umedă, și rece și prea mohorâtă,
În care vrăjmășește te-nfășoară ceața,
Însă nu-ți lași candoarea ofilită.
Și albul iernii o să te-mpresoare,
Și-al iernii spulber o să te atingă,
Dar roșul tău, gingașă floare,
Uitarea nicicând n-o să-l ningă…
Sergiu BESPALCO
Stălinești, CT Mămăliga
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com