În perioada 16-17 aprilie, la Cernăuţi s-a desfăşurat cea de a IX-a ediţie a Turneului internaţional la gimnastică sportivă „Constelaţia bucovineană”, ce poartă numele primului cosmonaut al Ucrainei independente, Leonid Kadeniuk. La competiţie au participat 205 de tinere cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani din Ucraina, Moldova şi Slovacia. După încheierea ceremoniei festive de premiere a câştigătorilor, trei tinere eleve ale Şcolii sportive pentru copii şi tineret din Cernăuţi au intrat în posesia titlului de „Maestru al sportului din Ucraina”. E vorba de Hanna Bodnar, Anastasia Pavlova şi Hanna Ruţika.