Savanții canadieni au ajuns la concluzia că rădăcina firavei și atât de desconsideratei păpădii are efecte mai puternice decât chimioterapia, deoarece ucide complet celulele atinse de această boală. Medicii au observat că extractul de rădăcină de păpădie a distrus una dintre cele mai rezistente la tratamente celule canceroase – leucemia mieloidă cronică. Pentru ca mai apoi să constate și faptul că tratamentul repetat cu doze mici de păpădie ucide, pur și simplu, absolut orice tip de celulă canceroasă.
Un bărbat în vârstă de 72 de ani – bolnav de leucemie – s-a convins personal de puterile miraculoase ale acestei plante. După mai bine de 3 ani în care a fost subiectul unor nenumărate, agresive și intense ședințe de chimioterapie, bărbatul a aflat cu dezamăgire și stupoare că acestea nu au avut niciun efect. Așa că a fost trimis de către echipa de medici care îl trata să-și petreacă ultimele zile în sânul familiei – soţia și cei patru copii. Pentru că oricum nu avea nimic de pierdut și doctorii nu îi oferiseră nicio altă alternativă, bolnavul a început să bea zilnic ceai din rădăcină de păpădie, ca ultimă bătălie a lui împotriva bolii necruțătoare care îi măcina trupul. Potrivit presei nord-americane, la nici mai mult nici mai puțin de 4 luni de la prima cană de ceai-minune, cancerul bărbatului a intrat în remisie evidentă.
Această plantă firavă are mult mai multe efecte curative decât ar părea la prima vedere – spunem asta deoarece în viziunea majorității, păpădia e o simplă buruiană nefolositoare, o “chestie” în care sufli ca să-ți prezici dorințe. Dimpotrivă, este extrem de valoroasă!
Provine din Grecia și numele ei original este Taraxacum Officinale – “Remediu oficial pentru boli”. Este un foarte bun diuretic – lucru care stimulează puternic secreția bilei – vindecă arsurile stomacale, reduce nivelul colesterolului, detoxifică ficatul, tratează probleme ale rinichilor, vindecă boli de piele ușoare – arsuri de soare, acnee etc.
Frunzele păpădiei – bogate în fibre, potasiu, fier, zinc, vitaminele A, C, D, E, K și o parte din vitaminele din complexul B. Se știe de ani de zile că ea conține până la 535% din doza necesară de vitamina C și 110% din doza zilnică recomandată de vitamina A.
Sunt folosite și în gastronomie (în salate) – mai ales, de către vegetarieni. Florile se folosesc în producerea anumitor vinuri. Iar până acum, cel puțin, rădăcinile erau folosite ca… înlocuitor de cafea.