O fantomă a păcii a început să se întrevadă peste continentul european. Însă, o eventuală pauză în război este acum în favoarea Federației Ruse. În pofida ideii umaniste și naturale că orice pauză în război e o pauză când nu se distrug vieți omenești, din punct de vedere al realităților de pe câmpurile de bătălie din Ucraina această pauză poate fi folosită de Rusia pentru a acumula forțe, a se regrupa și a lansa noi atacuri asupra Ucrainei.
Și acum…detalii.
Părțile s-au întâlnit în Arabia Saudită. Negocierile dintre delegația americană și cea ucraineană privind încetarea focului au durat tocmai 8 ore între. Este limpede că discuțiile nu au fost deloc ușoare. Ucraina a acceptat oprirea imediată a focului pe o perioadă de 30 de zile din momentul când și Rusia va accepta aceste propuneri. Au apărut și rezultate instante foarte palpabile pentru partea Ucraineană. În primul rând a fost reluată imediat livrarea de arme din SUA către Ucraina dar și reluarea schimbului de informații. Au trecut doar câteva ore de la întâlnirea americano-ucraineană, iar ministrul polonez de Externe, Sikorski, a și confirmat deja că centrul logistic din Jasionka prin care sunt trimise ucrainenilor echipamentele americane a revenit la funcționalitate maximă. Trebuie să amintesc că oprirea livrărilor de armament dar mai ales a fluxului de informații dinspre SUA către Ucraina putea fi o vulnerabilitate majoră pentru vecinii noștri.
Pe de altă parte acest acord nu înseamnă neapărat și o eventuală pace în adevăratul sens al cuvântului. De obicei până a ajunge la semnarea păcii propriu-zise părțile beligerante pot avea chiar și zeci de astfel de acorduri privind încetarea temporară a focului. Astfel de acorduri pot duce la semnarea păcii finale sau pot fi doar perioade de respiro pentru cei aflați în război. Dar ce pot spune cu siguranță e că niciodată nu au existat acorduri de pace fără ca ele să fie precedate și de astfel de armistiții temporare.
Urmează să vedem și reacția oficialilor ruși. Cum a zis Secretarul de Stat american, Marco Rubio, mingea e acum în terenul Rusiei. Trebuie spus că la moment anume Rusia are nevoie mai mult de o pauză. Armata Rusă este la limita posibilităților și a ajuns la un nivel vizibil de degradare. Folosirea în ultimă perioadă a tot mai multă tehnică învechită sau chiar a măgarilor pentru misiuni logistice arată clar că Rusia are nevoie de o pauză mai mult ca oricând, în ciuda declarațiilor sale agresive și belicoase.
Artur LEȘCU,
expert în securitate WatchDog.MD
„Libertatea Cuvântului” – www.lzberti.com