Săptămâna aceasta, oficialii ucraineni vor începe negocierile cu Ungaria și România pentru a ajunge la un acord cu privire la echilibrul dintre limbile ucraineană și cele ale minorităților în școlile medii.
După cum scrie „Evropeiska Pravda”, acest lucru a fost comunicat de „Financial Times” într-un articol bazat pe o convorbire cu vicepremierul pentru Integrarea Europeană și Euro-Atlantică, Olga Stefanyșyna.
„Săptămâna aceasta, oficialii ucraineni vor începe negocieri bilaterale cu Ungaria și România pentru a încerca să ajungă la un acord privind echilibrul între limbile ucraineană și cele minoritare în școlile medii”, se arată în articol. Protecția drepturilor minorităților naționale este unul dintre cele șapte criterii pe care Comisia Europeană se așteaptă ca Kievul să le îndeplinească înainte de a începe negocierile de aderare a Ucrainei la UE. „Vom modifica legislația privind minoritățile naționale și putem face amendamente suplimentare dacă este necesar, dar mai întâi trebuie să purtăm discuții bilaterale”, a declarat Ștefanyșyna.
Cu toate acestea, vicepremierul a specificat că reprezentanții minorităților etnice ar trebui să învețe suficient ucraineană pentru a-și putea continua educația sau pentru a-și găsi un loc de muncă în afara zonelor în care locuiesc. Ea a afirmat că normele actuale, care au introdus predarea obligatorie a limbii ucrainene, funcționează bine: „S-a găsit un echilibru și acesta funcționează. Așa că trebuie să-l apreciem cu adevărat».
La începutul acestui an, biroul Premierului ungar, Viktor Orban, a precizat că nu va fi de acord cu viitoarea aderare a Ucrainei la UE fără noi concesii privind legea educației, care a fost o cauză majoră a problemelor din relațiile bilaterale din ultimii ani.
La sfârșitul lunii iunie, Comisia Europeană a prezentat o evaluare orală a progreselor Ucrainei în vederea aderării la UE. Comisia Europeană consideră că Ucraina a îndeplinit pe deplin două dintre cele șapte condiții necesare pentru începerea negocierilor de aderare, în timp ce în ceea ce privește celelalte condiții s-au înregistrat progrese.
Vicepremierul Olga Stefanyșyna a declarat că Ucraina nu va îndeplini toate cele șapte criterii ale Comisiei Europene în proporție de sută la sută până în octombrie, dar că negocierile de aderare vor începe oricum.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com