Despre aceasta a declarat reprezentantul Ucrainei pe lângă Uniunea Europeană, Vsevolod Cenţov, pe contul său de Twitter. Vsevolod Cenţov a înmânat cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană, semnată de Preşedintele Volodymyr Zelenski, reprezentantului permanent al Franţei, ţară care deţine preşedinţia în Consiliul UE. „Cererea a fost înregistrată. Procedura examinării a început”, a menţionat diplomatul.
După cum precizează Ukrinform, în dimineaţa zilei de 28 februarie Preşedintele Volodymyr Zelenski a declarat că autorităţile ucrainene se adresează către UE cu cererea privind aderarea Ucrainei după o procedură specială. Premierul Denys Şmygal a comunicat că cererea respectivă e în curs de pregătire. Mai târziu, Volodymyr Zelenski a semnat documentul.
În seara aceleiaşi zile, Preşedintele a informat că cererea Ucrainei privind aderarea la UE a ajuns la Bruxelles.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com