Loviturile au fost efectuate astă nopate, în jurul orei 02:20, a declarat pentru Audiovizualul public ucrainean șeful Administrației Militare Zolociv, Viktor Kovalenko. Potrivit lui, rușii au lovit hotelul și un magazin din apropiere. Corpul neînsuflețit al unui bebeluș de două luni a fost găsit sub dărâmăturile hotelului. „Salvatorii au scos de sub dărâmăturile unui hotel cu trei etaje cadavrul unui băiețel de două luni, născut pe 4 decembrie 2023. Trei femei cu vârste de 21, 28 și 39 de ani au fost spitalizate cu răni provocate de explozibili și de schije, printre care și mama copilului decedat”, a precizat șeful Administrației Militare Regionale Harkiv, Sinegubov, într-un comunicat.
Mama copilului este în stare gravă.
Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență, loviturile de rachetă au provocat un incendiu, care a fost stins la ora 06:30, pe o suprafață de 230 de metri pătrați.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com