Sergentul superior al Companiei a 2-a de pușcași Andrii, cu pseudonimul „Ursul”, este tată a trei copii și membru al Consiliului de orăşel Berhomet. El a fost unul dintre cei care s-au alăturat fără îndoială Batalionului 93 mixt al Brigăzii 107 de Apărare Teritorială a Forțelor Armate ale Ucrainei în prima zi a invaziei rusești la scară largă.
Despre aceasta comunică Serviciului de relații publice al Brigăzii separate 107 a Forțelor de Apărare Teritorială a Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de molbuk.ua. În urmă cu un an, el a fost rănit, călcând pe o mină. Ca urmare, piciorul i-a fost amputat. După ce a urmat un tratament de reabilitare și folosindu-se de o proteză, a decis să-şi continue serviciul alături de camarazii săi. În pofida greutăţilor prin care a trecut, Andrii e la fel de glumeţ cum a fost. „M-am împăcat cu faptul că am rămas fără un picior după a treia operație. Mi-am spus atunci: „Leagă-mi un băț de picior și voi merge”, își amintește „Ursul”. Dar imediat ce și-a primit proteza, s-a întors la serviciul militar.
„Nu m-am putut abține să nu mă întorc la serviciu pentru că avem treburi neterminate. Știind câți dintre frații noștri au murit, sufletul meu nu dorea să se întoarcă acasă. Atâta timp cât voi putea să merg, îi voi ajuta pe camarazi. Principalul lucru este să nu mă descurajez în nicio situație. Mai devreme sau mai târziu, vom muri cu toții, dar dacă o vom face, ar trebui să o facem cu demnitate, astfel încât nepoții și strănepoții noștri să nu spună că la un moment dat ai renunțat, pur și simplu, și nu ți-ai ajutat urmașii să trăiască cu demnitate”, chibzuieşte Andrii asupra motivului pentru care a decis să-și continue serviciul chiar și după ce a fost rănit.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com