Un frumos jubileu al talentatei meşteriţe populare, Felicia Ungureanu

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Zilele trec pe neobservate. Cu bune, cu rele, cu speranță, cu încredere că ziua de mâine va fi mai bună, că ne va aduce pacea multdorită.

Au trecut anii, ca la fiecare dintre noi, și pentru gospodina Felicia Ungureanu din frumosul sat bucovinean Cupca. Am mai scris pe parcursul anilor despre această femeie talentată, meșteriță populară, binecunoscută prin părțile locului.

Felicia Ungureanu a practicat un meșteșug mai rar întâlnit – pictatul pe sticlă. Zeci de gospodari mai în vârstă păstrează în casele lor aceste tablouri. Chipuri de sfinți, biserici, de artiști îndrăgiți de muzică populară, peisaje din poveștile populare, imagini cu flori, pomi, păsări, case, fântâni, priveliști din natură, poienițe din pădure, câte și mai câte a pictat pe sticlă harnica meşteriţă. Mi-a spus cândva că i-a plăcut această îndeletnicire, dar a fost și o sursă de venit pentru familie. În afară de îndeletnicirea dată, doamna Felicia a cusut, a țesut, a croșetat, dar a lucrat în colhoz, a fost o vreme și dereticătoare  la clubul sătesc. A muncit mult, iar acasă împreună cu soțul Vasile au dat viață, au crescut și educat cinci copii, trei fete și doi băieți. Soțul ei, Vasile Ungureanu, acum trecut la cele veșnice, a fost și un cunoscut folclorist din părțile locului. Ambii au muncit mult, și-au durat o gospodărie frumoasă. Acum casa familiei Ungureanu poate fi văzută chiar de la drumul central, în spatele clubului. E unica casă din sat, în stil vechi, cu pereții zugrăviți la exterior. Toți o admiră, iar ziariștii, cameramanii, o fotografiază și o filmează, când vin pe aceste meleaguri.

Actualmente, Felicia Ungureanu, locuiește în casa sa, împreună cu sora ei. Copiii au crescut, și-au întemeiat familiile lor, au plecat fiecare la casele lor. Vom menționa că fiul ei cel mai mare Constantin Ungureanu, este doctor în științe istorice, autor de lucrări științifice și cărți despre istoria Bucovinei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În incinta Muzeului istorico-etnografic al satului Cupca se păstrează în camera etnografică câteva tablouri pe care ni le-a făcut cadou iscusita meșteriță. În camera mare a muzeului se află și câteva cărți pe care ni le-a făcut cadou fiul ei, fostul nostru elev Constantin Ungureanu. Tot despre îndeletnicirea ei, elevii celor două licee din Cupca, sub îndrumarea doamnelor profesoare de etnografie, ucrainologie, etică creștină, au pregătit lucrări la conferințe și simpozioane.

În aceste zile din a doua decadă a lunii lui Gerar, în cea de a 24-a zi a acestei luni, doamna Felicia Ungureanu, împlinește frumoasa vârstă de 80 de ani. O vârstă frumoasă. O vârstă a împlinirilor, o vârstă a realizărilor.  Cei cinci copii, nepoții, toate rudele mai apropiate și mai îndepărtate, vecinii, cunoscuții, cei care au apreciat harul deosebit al meșteriței, sătenii, îi adresează cele mai sincere felicitări și urări de bine. Toți împreună îi doresc multă sănătate, pace, voie bună, ani lungi de viață, împlinirea dorințelor și tot binele pământului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Eleonora SCHIPOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий