„Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări”

11 12 2021 IST 3

La 11 decembrie 1861, cu 160 de ani în urmă, la Iaşi este rostită Proclamaţia domnitorului Alexandru Ioan I Cuza privind îndeplinirea unirii şi înfiinţarea naţiunii române.

Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor şi a Camerelor celor două Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu. Parlamentul unic îşi va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, în care Alexandru Ioan Cuza proclamă Unirea definitivă a Principatelor,  iar oraşul Bucureşti devine capitala acestora.

11 12 2021 IST 2

În proclamaţia de la Iaşi din 11 decembrie 1861 către naţiune domnitorul Alexandru Ioan I Cuza  înştiinţa: „Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.  Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”.

11 12 2021 IST 1

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий