La 14 octombrie 1853, în localitatea Şipotele Sucevei (azi Ciprian Porumbescu), judeţul Suceava, s-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu, un înaintaş de seamă al muzicii româneşti.
Viitorul compozitor, fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski, a utilizat la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi Porumbescu.
Ciprian Porumbescu s-a format în perioada când dobândirea drepturilor naţionale era o prioritate pentru români.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Ciprian Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg (Lvov) şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski. Ciprian Porumbescu a început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.
În anul 1871 participă la Putna, la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici şi Nicolae Teclu. Din relatările vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi!”.
În 1874 la Cernăuţi s-a înfiinţat Societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian Porumbescu i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.
În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro-Ungar, iar la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, care a protestat împotriva alipirii Bucovinei. Societatea „Arboroasa” a trimis o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi. În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii „Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi. Ciprian Porumbescu a fost arestat mai târziu, în 1878. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine. De aici i se trage şi moartea prematură.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la Conservatorul din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”, prima lucrare de acest gen din literatura muzicală românească.
După acea perioadă a urmat cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc are loc premiera operetei sale „Crai nou” (prima operetă românească), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. Printre lucrările sale se numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele. Însă opera sa de căpătâi este considerată nemuritoarea „Balada pentru vioară şi orchestră”. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, în prezenţa tatălui său și al surorii sale, Mărioara, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com