Volodymyr Zelenski şi-a expus părerea despre posibilitatea ca ucrainenii să dețină pașapoarte din mai multe țări

20 12 Ф 2
În cadrul conferinței de presă din 19 decembrie, Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a declarat că în Ucraina oamenii ar putea avea mai multe cetățenii, deoarece ucrainenii trăiesc în diferite țări din întreaga lume, dar rămân ucraineni. „Nu văd nimic greșit în astfel de propuneri. Am vorbit despre cetățenia multiplă înainte de începerea războiului pe scară largă. Chiar cred că este normal”, a subliniat Președintele. Potrivit lui Volodymyr Zelenski, este necesar să ne gândim la o lege privind cetățenia multiplă în Ucraina. „Cred că sunt 60 de milioane de ucraineni în lume. Și nu toți trebuie să trăiască în Ucraina. Ei au propria lor istorie, propriile lor familii. Unii s-au născut acolo, în Canada, în Statele Unite. Dar trebuie să le oferim posibilitatea de a sprijini Ucraina. Să simtă că sunt ucraineni, să ajute la deschiderea de afaceri aici, să plătească impozite. Toate acestea sunt cu siguranță în avantajul Ucrainei. Trebuie să ne gândim la acest lucru, este un moment important…”, a explicat președintele.
Volodymyr Zelenski a făcut, de asemenea, un apel la ucrainenii care au fost forțați să plece în străinătate cu o cerere de a nu renunța la cetățenia ucraineană. „Aș vrea ca oamenii din străinătate, în special femeile și copiii, să audă acest lucru. Pentru ca atunci când vor găsi un loc de muncă etc. și își vor găsi o nouă viață acolo, să nu se grăbească să renunțe la cetățenia țării noastre. Cred că nu ar trebui să pierdem astfel de oameni. Iar cetățenia multiplă rezolvă parțial această problemă”, a conchis şeful statului.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий