A avut loc ordinara convorbire telefonică între Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, și Președintele SUA, Joseph Biden, a comunicat Serviciul de presă al șefului statului ucrainean, citat de Ukrinform. Volodymyr Zelenski i-a mulțumit lui Biden pentru poziția de lider în susţinerea Ucrainei în contracararea agresiunii din partea Federației Ruse, în lupta pentru libertate și dreptul de a-și determina în mod independent viitorul, precum și pentru ajutorul consecvent și neclintit pentru independența și integritatea teritorială a Ucrainei.
Şeful statului ucrainean a menţionat importanța și actualitatea furnizării de către Statele Unite a unui pachet suplimentar de ajutor în valoare de 1 miliard de dolari. „Sprijinul Statelor Unite în probleme de securitate este fără precedent. Ne aduce mai aproape de victoria comună asupra agresorului rus”, a subliniat Președintele Ucrainei și i-a mulțumit lui Joseph Biden pentru conducerea sa în mobilizarea sprijinului internațional pentru securitatea țării noastre.
În timpul conversației, Zelenski l-a informat pe interlocutorul său despre situaţia la zi de pe linia frontului, despre necesităţile urgente ale Forțelor Armate ale Ucrainei de a contracara eficient agresiunea Rusiei. S-a remarcat importanța coordonării în continuare a eforturilor în cadrul formatului „Ramstein”.
Interlocutorii au discutat despre importanța sprijinului economic și umanitar în continuare pentru statul nostru. „De asemenea, apreciem sprijinul financiar și macroeconomic semnificativ din partea Statelor Unite. Ne ajută să supraviețuim în acest război”, a subliniat Președintele ucrainean El i-a mulțumit aparte lui Joseph Biden pentru decizia sa de a aloca 225 de milioane de dolari pentru asistență umanitară populației țării noastre, afectate de agresiunea rusă. „Trebuie să câștigăm acest război și să ne întoarcem teritoriile ocupate. Aceasta va fi victoria noastră comună”, a specificat Volodymyr Zelenski.
Potrivit Ukrinform, miercuri, la Bruxelles a avut loc a treia întâlnire a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, care a reunit reprezentanți ai departamentelor de apărare din aproximativ 50 de țări. De data aceasta, Ecuador, Georgia și Moldova s-au alăturat coaliției internaționale pentru a sprijini Ucraina. În aceeași zi, Președintele american Joe Biden a anunțat un nou pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com