Vopsirea sau încondeierea ouălor, înnoirea hainelor şi oferirea de cadouri aduse de Iepuraş sunt cele mai cunoscute obiceiuri de Paşti, alături de unele datini, cum ar fi stropitul fetelor pentru a rămâne frumoase tot anul şi împodobirea porţilor caselor în care sunt fete nemăritate.
Pregătirea pentru Sărbătorile de Sfintele Paşti înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. De “curăţenia de Paşti” orice gospodină are grijă din timp ca să fie casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sărbătoare.
Bucatele tradiţionale de Sfintele Paşti care în general nu lipsesc de pe masă sunt ouăle roşii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă vineri, când la biserică are loc Prohodul.
La ţară, gospodinele aleg ouă proaspete de găină şi raţă prin scufundarea lor în apă (ouăle proaspete cad la fund, cele vechi se ridică la suprafaţă) şi pregătesc uneltele de ornamentat. Cele mai vechi “condeie” au fost lumânarea — cu al cărui capăt încins la foc se desenau pe ou anumite semne — şi pana de gâscă. Oamenii topesc ceara de albine în care se adaugă puţin cărbune pisat, încondeiază ouăle cu motivele dorite şi le pun apoi în vopsea pentru colorarea fondului. Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai puţin legate de încondeierea cu ceară: ouă pictate, decorate în relief, încondeiate cu frunze de plante, împodobite cu mărgele.
Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă). În familie mai întâi ciocnesc soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.
În unele zone, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor, se păstrează pentru vrăji sau descântece sau se pun în hrana animalelor.
După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc prima masă de Paşti în familie.
În prima zi de Paşti, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roşii şi bani de argint sau de aur, crezându-se că toţi vor fi astfel sănătoşi şi prosperi.
În creştinismul timpuriu, cei care se botezau în timpul slujbei de Paşti erau îmbrăcaţi în alb. Ei purtau aceste veşminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieţi. Cei deja botezaţi nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtăşesc noua viaţă a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiţie de Paşti.
Iepuraşul de Paşti este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. Prima menţionare a iepuraşului ca simbol pascal apare în Germania, pe la 1590. În unele regiuni din această ţară se credea că iepuraşul aduce ouăle roşii în Joia Mare şi pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paştelui.
Printre alte simboluri ale Paştelui se mai numără liliacul, expresie a purităţii, şi fluturele, a cărui ieşire din crisalidă în altă formă aminteşte de Învierea lui Iisus Hristos.
Şi pentru că românilor Paştele li s-a părut foarte important, au mai imaginat şi alte sărbători. Peste o săptămână după duminica Sfintelor Paşti, în prima zi de luni o parte din creştinii ortodocşi obişnuiesc să sărbătorească Paştele Blajinilor. Această sărbătoare mai este numită şi Prohoadele, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, fiind dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor.
Vopsirea şi încondeierea ouălor, înnoirea hainelor, cadourile Iepuraşului
